Aeroport Otopeni, te iubesc! – 24.09
Dacă ești negru, evreu, cu tată jihadist și mamă țigancă, îți plac bărbații de la tine din organizația neonazistă pe care o conduci chiar dacă e ușor în contradicție cu funcția de președinte onorific LGBT pe care o deții, niciodată, da’ NICIODATĂ n-o să ai habar ce-i aia discriminare mai mult și mai bine ca un fumător pe un aeroport… pe orice aeroport. Mai puțin pe aeroportul Otopeni, Henri Coandă pentru erudiți. Da mă, e clar, toate problemele-s rezolvate, traficul de droguri prin aeroporturi e deja pe minus, ofițerii vamali din când în când mai transportă ei un kg de coca de pe un aeroport pe altu’ să-și justifice job-urile și să țină traficul pe zero, cursele merg strună, Blue Air-u’ duduie și deja face și curse all inclusive la poli pentru pinguini (mucles că știu că-s doar la sud), bagajele-ți ajung acasă înaintea ta și-ți găsești chiloții spălați și apretați, totul e ok mai puțin cu super teroriștii, distrugătorii de aer curat, dezvoltatorii de găuri în stratul de ozon, scursurile umane fără catalizator, fumătorii.
Am plecat în concediu la sor-mea în US. Ca fumăcios mă pregătesc psihic pentru zborul București – escală undeva-n Europa – Houston Texas. Per total undeva pe la un 15 ore. Până-n pandemia mă-sii când am plecat în Panama, aeroportul din Amsterdam era cel mai prietenos. Bar cu bere bună fix lângă locul de fumat și toate astea relativ aproape de poarta de-mbarcare. Aveam doar 45 de minute de tranzit, adică alergat între porți cu cățel și cu purcel și tot am ras o bere cu cinci țigări. Pe aeroportul Otopeni, pupă tata pe ei de oameni cu piste la cap, am savurat ultima țigară și hai la avion. Am ajuns la Amsterdam, am localizat poarta de US și caută loc de fumat. Canci loc de fumat că nu mai e. Cineva, nu știu cine, un bou cu grade, a desființat locurile de fumat că-l deranjau pe el cubicurile alea cu fum că-i stăteau pe retină. Ok, am înțeles, e cu fum și nu bun. Bă da’ nici cu surogatele alea de pseudo-țigări pe abur parfumat cu levănțică n-ai voie. Alea de-ți țin sevraju-n frâu și-l amăgesc cumva.
În Amsterdam am întrebat-o pe una de la un magazin de locu’ de fumat că nu-mi venea să cred că nu mai există așa ceva. Culmea, ÎN AMSTERDAM UNDE SE FUMEAZĂ ȘI LAVABILU’ DE PE PEREȚI. Retarda s-a uitat la mine cu o meclă disprețuitoareo-compătimitoare și-mi oferea în loc o gamă vastă de bomboane și chestii dulci pline de tot zahărul din lume să mă agite și mai tare. Cu ce mama dracu-i deranjează p-ăștia un cubic de fumat, ha? Pe o grămadă de spațiu aferent unui aeroport nu se găsesc cinci metri pătrați pentru un loc de fumat? Pe bune? Bă da aveam cameră de meditație, exact de ce aveam nevoie în momentele alea, să meditez să mă-ntegrez în absolut și să dau o fugă spirituală-n Narnia.
Apropo de Panama și vis-a-vis de fumat, AICI aveți o chestie să vedeți cât de idioți sunt ăia.
În curând o să ne vâneze pe stradă pentru că nu suntem politically correct. Bine că sunteți voi deștepți! Aștept cu drag prima problemă pe oricare aeroport când un fumător în sevraj o să le facă un show de zile mari, să le blocheze traficu’ aerian și să le scuipe pe semnele cu fumatu’ interzis, AMIN!
După tranzitul în Amsterdam am plecat spre US într-un avion creșă. Am avut o droaie de copii de credeam că-s cu clasa în excursie. Aveau ăia micii un program de urlat foarte bine pus la punct. Se urla metodic și pe rând, astfel încât să ne asigure fond sonor pe toată durata zborului. Bine c-am ajuns și Mada mea a avut grijă să mă ducă la fripturică de vacă și la liniștea ei de pe terasă. Vă țiu la curent.
PS- Are și apă caldă și afară-s pe la 30 de grăduțe.