Shortcut între Atlantic și Pacific – PANAMA – 29.03

În vremuri de izolare te uiți printre lacrimi și suspine la pozele din concediile trecute. În toate articolele din secțiunea „TravellPiu” vă narez experiențe personale, chestii pe care nu le găsești la o căutare frugală pe google, d-astea pe care le descoperi numai dacă ajungi în locații. Înainte de pandelică am avut ocazia să ajung în Panama. Niciodată și niciunde n-am văzut un contrast mai mare ca aici, balanța bogăție-sărăcie e total dezechilibrată… stricată de-a dreptu’. Salutări prietenilor dragi pe care i-am făcut ad-hoc în această aventură, știu că-și mai bagă ochiu’ p-aci pe blog, vă salut și abia aștept să ne vedem la un grătar și la un pahar de vorbă.

După un zbor lung și obositor am aterizat într-un final pe aeroportul din Panama City, capitala statului Panama. Dacă ești fumător, ești vinovat. M-am simțit ca un negru gay, cu mamă țigancă și tată evreu, la o întrevedere cu Hitler. N-am văzut în viața mea o țară mai prohibidă cu tutunu’. Ce loc de fumat pe aeroport, nici pomeneală și dacă făceai prostia să-ntrebi pe cineva, îți băga ăla o față de credeai că l-ai înjurat de mamă. Și exact la fel oriunde în Panama City, de la parcările mall-urilor și până la hoteluri. Când planifici o excursie în zonă ai d-ales între două anotimpuri, ăla ploios și ăla secetos. Lasă mousele din mână și nu te arunca să dai click pe rezervare în sezonul secetos cum în mod cert ești tentat să faci. Dacă te duci pe sezon rainless ai pus cruce la concediu. Pe toate site-urile de călătorie scrie că sezonul uscat e cel mai bun, eu nu-s foarte împăcat cu recomandarea lor. O să ieși puțin din hotel și când începi să respiri ca Vader, faci cale-ntoarsă la răcoarea indoor. Nici pe timp ploios nu-i foarte fun, da’ e respirabil și orice ploicică e binevenită pentru că oricum ești fleașcă de la transpirație. Cel mai bine de vizitat este perioada aia dintre sezoane, cam o săptămână, două.

În Panama să ai dolari. E unu la unu cu balboa locală, monedă lansată așa la mișto, de fală, să fie și să vază lumea că au și ei. Cu dolari plătești oriunde și fără nici o problemă.

Scăpăm de aeroport și mergem spre oraș. Când am ajuns pe o culme și din frunzișul pădurii tropicale s-a ițit panorama orașului, am simțit nevoia să mai întrebăm o dată dacă nu cumva am ajuns în Miami. Că poate greșisem avionu’ pe aeroportul din Amsterdam.

E așeaaa… de n-ai văzut… sau mă rog, ai văzut da’ nu te aștepți la priveliștea asta într-o țară din America Centrală. După ce ne-am recuperat plombele de pe jos, făceam planuri de cum luăm noi bere locală și pentru că aveam cazare la Hilton Garden, ce o să ne mucificăm noi și o să sudăm țigări în „garden”, printre palmieri și păsăret viu colorat. Greșiiiit, gardenu’ era doar pe frontispiciu și nici urmă de grădină în locație. Mai erau două Hiltonuri și probabil pentru diferențiere p-ăsta așa-l chema, GARDEN… ș-atât. Putea să-i zică și Gogu că nu erau diferențe. Cum nu-l găseai pe Gogu la recepție, fix așa nu găseai grădina din titulatură. Locul de fumat era în fața hotelului, stăteai în picioare în ploaie și cine trecea prin zonă parcă se uita la tine acuzator. Cred că nu întâmpinam așa probleme nici dacă trăgeam liniuțe de coca pe nas.

Găsești bere Balboa, e bere locală ieftină și bună, un fel de Ciucaș de la noi și râgâie marketurile de ea. P-acolo te descurci cu engleza și cu bruma de spaniolă pe care ai reținut-o din telenovele, „hola senorita, hola cabron, una cervevesa por favor”. Oricum în zonă găsești toate națiile pământului și-n final tot de la chinezi cumperi chestii. Seara stăteam și cugetam cum dracu’ e susținută moneda națională care stă la tribuna zero alături de dolar și euro, în condițiile în care ai două orașe mari și ceva mărunțiș, în rest pădure tropicală cât cuprinde. Asta aveam să aflăm a doua zi. Interesant e că panamezii n-au încurcat stilurile între ele. Există partea nouă a orașului unde-ți scrântești gâtu’ de înălțimile zgârienorilor și partea veche, perfect conservată, cu clădiri coloniale, străduțe cochete, artizani prin piațete… O FRUMUSEȚE.

Câteva curiozități despre Panama. Statul Panama nu are armată. Sunt două forțe locale care țin de interne, poliția care se ocupă de tot și toate și un fel de pușcași marini la port numa’ că pe albastru, care se ocupă strict de siguranța președintelui. Se mai duc după țigări, mai un spălat de mașină, cam ce vrea bossu’ statului. Prin ’89 când noi ne ocupam cu scăpatu’ din comunism, panamezii au fost atacați de USA că prea-și făcea Noriega de cap și era frate de cruce cu toți traficanții de droguri. Celebrele pălării panameze sunt de fapt și de drept ecuadoriene. Dacă ești american sau mexican și vrei să te urci în mașină pentru o excursie până-n Venezuela sau Columbia, ai o problemă. Nu există drum rutier între America de Nord și America de Sud. În America Centrală se oprește și variantele-s avionul sau bărcuța, asfalt nema. Padurea tropicală este protejată, multă, toată și e strâns legată cu ecosistemul Canalului Panama care ar rămâne fără apă dacă vin austriecii de la Holzindustrie Schweighofer la defrișat. Au foarte mare grijă de ea pentru că altfel găina cu ouțele de aur își pierde utilitatea.

A doua zi am plecat spre Canalul Panama. Are cam 80 de km, e mama și tata statului Panama. Inițial oportunitatea construirii unui canal a fost văzută de francezi. Pe la 1880 s-au apucat serios de treabă și mai mult mureau decât să sape la canal. Europeni cu tabieturi, stil și sistem imunitar de fițe, francezii făceau febra galbenă și malarie după două lovituri de lopată. După o perioadă în care au murit o grămadă de muncitori, francezii au spus „pas” și și-au băgat picioarele-n el de canal. Unchiuțu’ Sam, care stătea la pândă, a preluat lucrarea, probabil că a folosit mână de lucru băștinașa obișnuită cu bolile tropicale și pe la 1914 s-a tăiat panglica.

Acu’ am avut răspunsul la-ntrebarea „cum mama dracu’ susțin ăștia moneda și economia”. Practic la intrările canalului e coadă ca pe vremea lu’ Ceașcă la lapte. Ca să treci p-acolo faci rezervare cu un an înainte, dai juma’ de taxă și dacă n-ajungi acolo pe data X la ora Y, ai pierdut bănuții. Ca să treci la urgență sau ai pierdut rezervarea, plătești… și plătești de te ustură contu’, nu-i ieftinache. Pentru o trecere normală cu vas de dimensiuni medii, te scarpini prin cont de 400 de mii de dolărași dar au fost treceri și cu peste milionu’ de dolari. E logic, dacă ești încărcat cu pitici de gradină și vrei să treci spre Pacific să descarci în Honolulu, nu-i bai, nu te grăbești, dar dacă din Honolulu mai mergi și spre China să-ncarci supă la plic de liliac cu aport de Covid 19, posibil să se altereze și atunci dai banu’ gros ca să te bagi în față. Una peste alta, profitul zilnic al Canalului Panama este de cca. 8 milioane de dolari. Da, ați citit bine. Așa se justifică moneda și luxul din capitală.

A treia zi am părăsit Panama City cu direcția Port Colon, al doilea oraș ca mărime din Panama. Aici am avut un șoc. Dacă pe o parte a monedei e Panama City și scapi moneda în noroi, partea de jos e Port Colon. Personificând statul Panama, prin Port Colon se fac Colon… oscopiile. E ceva de vis urât și de sfidare a logicii. Nu înțeleg diferența enormă, discrepanța socială și nu pricep unde-i problema.

Recomand o vizită-n Panama dar e bine să te limitezi la capitala, canal și cam atât. Restul te lasă cu un gust amar, îți strică imaginea generală și probabil că o să fii traficat pe bucăți în funcție de cererea de pe piața neagră de organe.

Cine vrea să se dea prin zonă și are întrebări, răspund cu mare drag.