Mi-e dor de Iron Maiden ca de mama – 25.12
Deșteptareaaaaa! Sub brad, adunareeeeea! Hai să avem un Crăciun fericit! Deci… l-ați păcălit pe Moș și anu’ ăsta? Ați primit ceva? Nu? Nici o problemă, pune-ți o cafea că vine Moș Piuituri cu poveste.
Am avut o lună foarte grea și mi-e dor de Iron Maiden, Metallica etc de nu vă spui. Sunt plin de leru-i ler, florile dalbe, miorițe și ciobănei, uși deschise de creștini și variantele lor de limbă engleză. O lună d-aci o să ascult numa’ metale grele să-l șterg pe Hrușcă de pe hard-ul căpăcicii. Mi-e dor de pătuțu’ meu plin de pernuțe și în sfârșit am intrat în perioada de relaxare. Presupun că ați observat dispariția mea de pe blog și sper că v-a fost puțin dor. În luna decembrie la mine-i nebunie totală. O lună plină de concerte, de-nchirieri de sală, serbări, bal, draci… scuze, n-am voie cu draci în perioada asta, naiba e mai nimerit, TIR prin oraș, orchestră populară, colindători, concertul de Crăciun și vorbele citite pe facebook cu „Ploieștiul a devenit un oraș prea mic pentru o filarmonică așa mare” s-au dovedit adevărate. La final am tras linie cu mâna tremurând de febră musculară și ne-a dat un zece cu felicitări venit la pachet cu satisfacția că am răzbit și de data asta. Vârfurile acestei perioade au fost Balul Filarmonicii și Concertul de Crăciun. Poze AICI și AICI.
Tot decembrie a debutat cu o premieră de mare angajament. Vă era dor de King Julien? Prietena mea fostă zburăreață și cu capu-n nori și la propriu și la figurat, a făcut o schimbare bruscă de macaz și acu-i colega mea în departamentul tehnic al Filarmonicii Paul Constantinescu. Adică gașca zglobie în care eu m-am încadrat perfect acu’ are și cireașă pe tort, adică pe King Julien. Nu sunt sigur da’ cred că suntem primii-n țară care încercăm și cu o femeie… în departamentul tehnico-recuzită, nu vă gândiți la pornache. Așeeeeeeea… gata introducerea și hai să vă spui povestirea că știu că vă era dor să vedeți cât suntem de faultați la căpăcele.
Concertul de Crăciun a fost organizat la Palatul de Justiție Ploiești. O locație super faină cu o sală parcă făcută pentru astfel de evenimente. Aciulea-i ca la aeroport. Adică la intrare e căsuță d-aia de-ți detectează și metalele din sângele de ploieștean care se respectă. Normal că piuia ăla-n draci… în naiba, scuze. La un moment dat eram pe la intrare cu treburi. Îl știți pe fratilii vostru cu șepcuța de mărin american și ținută militărească desprinsă din filmele cu Rambo. Și-l mai știți că are momente de blocaj neuronal cu băluță-n colț de gură și că vă era dor de el așa bleguț. Prin detector își face apariția o doamnă bine, o frumusețe de femeie cu un aer aristocrat de mă pierdusem în ochii ei și uitasem care-i rolu’ meu în viață și ce caut io prin zonă. Aparatu’ ăla a-nceput să vocifereze pe motiv de metale. Doamna s-a blocat ușor, s-a uitat la mine speriată de prezența mea feroce și zice: auci, io ce fac acum?
Spiritual cum mă știți și pierdut în ochii ei, mă trezesc vorbind fără să-mi conectez coardele vocale la creier.
-Doamnă… tocmai v-ați calificat la o percheziție corporală făcută cu simț de răspundere. Mă ocup personal de asta și să știți că când e vorba de treabă io nu mă-ncurc, fac totul ca la carte și cu simț de răspundere.
Hi, hi, hi, chicoteli, zâmbete și voie bună până-n momentu-n care am constatat că doamna superbă era fix soprana Maria Miron – Sîrbu invitată de onoare să ne-ncânte cu vocea ei superbă. Ulterior ne-am întâlnit în culise și m-am liniștit. Știe de glumă și nici nu m-a spus lu’ șefu’… i-am povestit eu ulterior.
Și să vedeți că King e sor-mea din altă mamă. La alt moment dat pe ușă intră un domn. Nimic wow numa’ că era un tip care avusese un show cu King pe vremea când zbura prin văzduhul Europei. Un idiot care-i făcea zile fripte și pe care King nu l-a uitat și i-a promis că-i umblă la fațadă. Când l-a văzut i s-a activat gena de natural born killer și gata gata să-l ia la K1. Norocul a fost că s-a mai uitat și din alt unghi și a văzut că seamănă da’ nu prea răsare. Frontal ăla era, din profil se mai schimbau datele problemei și s-a lămurit că nu-i ăla. Ulterior am aflat că domnul respectiv era tenorul Mihai Irimia, o voce aleasă și un super om fără nici o legătură cu traumele din trecutul aviatic a lu’ King.
Stăteam și mă gândeam pe fondu’ imaginației mele crețe. Cum ar fi fost la prima piesă interpretată de cei doi artiști să apară pe scenă doamna răvășită total și domnu’ cu un ochi cu zeamă mai pe mov așeeea și o buză spartă. Doamnă Maria Miron-Sîrbu, domnule Mihai Irimia, eu și King ne-nclinăm cu respect și vă asigurăm că suntem aproape normali… atât cât prevede legea. Vă mulțumim pentru prezența dumneavoastră și dacă ne-am imagina Concertul de Crăciun ca pe un brad împodobit, domniile voastre ați fost steaua strălucitoare din vârful lui. Vă mulțumim!
Concertul de Crăciun a ridicat mult ștacheta. Formidabila orchestră, corul filarmonicii și cei doi artiști împreună cu colegii mei, voluntarii care ne-au ajutat, tot personalul Filarmonicii Paul Constantinescu și sponsorii fără de care n-am putea să ne exprimăm cultural la asemenea nivel, au făcut ceva extraordinar și oricând putem sta alături de marile instituții de profil din lume. Dacă trecem tot printr-un algoritm matematic și comparăm măreția evenimentelor printr-o raportare direct proporțională cu dotările și personalul de care dispunem, io cred că suntem cel puțin egali.
În speranța că mi-a reușit să aduc un zâmbet pe fața voastră chiar dacă Moșu’ v-a uitat, vă urez sărbători fericite, un an nou de zece ori mai bun ca ăsta care stă să treacă, sănătate și fericire. O să revin cu o retrospectivă a lu’ 2022, un an extraordinar din punctul meu de vedere și care deja-l anunță pe 2023 ca un an bun și plin de evenimente frumoase.
CRĂCIUN FERICIT!