Cronică de Crăciun – 27.12

Crăciunul a debutat ca-n fiecare an pe 25 dimineața. Mă rog, el a-nceput la ora zero da’ pe la un opt a debutat la mine. Am dat skip la control sub brad pentru că am vorbit cu Moșu și chiar dacă a făcut rectificări bugetare am ajuns la un consens și la decizia să nu primim nimic anu’ ăsta pentru că am tot primit, ne tot plimbăm și avem nevoie de fonduri alocate în acestă direcție. Deci nu pentru că n-am fost cuminte, să se consemneze vă rog. Buuuun, a venit Crăciunul și-n prima parte a zilei am făcut mișcare. M-am plimbat de la patul din dormitor până la canapeaua din sufragerie și retur.

Pe la prânz am plecat la masa de Crăciun. În deschidere am mers pe bucate tradiționale românești, adică țuică. După aperitive am schimbat macazul pe vinuț. Și dă-i și luptă cu friptane și sarmale pănă la prăjituri și cozonac. Am mai făcut un efort și le-am băgat și p-alea. Spre după amiază am primit un afiș de la gașcă cu un party de Crăciun pe la o cârciumă din urbe. Pe afiș era un număr de telefon pentru rezervări și mă tot chinuiam să-l tastez pe telefon și telefonu-mi spuneam că am numărul în agendă sub numele de scenă DJ bla, bla. Cine pana mea-i ăsta și de ce-i la mine-n agendă? Ulterior mi-am adus aminte. Acu’ niște ani până-n pandemie, am nimerit într-o cârciumă unde se ținea o petrecere de firmă. După cinci catralioane de beri m-am dus la DJ că-mi ieșiseră pe nas cocojabole și macarenele. L-am rugat frumos să-mi pună și mie un Rammstein să-mi revin. A treia oară de când mă tot aburea, am luat telefonul, l-am rugat să-mi zâmbească, i-am făcut o poză și am trimis-o lu’ finu’ doi, DJ-u’ familiei. I-am scris dacă-l știe p-ăla, dacă-i e prieten și dacă ține la el. Finu’ s-a conformat imediat, i-a dat lu’ ăla mesaj cu „bro, pune-i lu’ nașu’ Rammstein că bătaia doare”. DJ-escu a văzut mesaju’ și a zis „gata șefu’, se face!”. Pentru că a fost cuminte și cooperant i-am făcut lipeala la o altă cârciumă pentru un retro party și d-atunci am rămas prieteni și ăsta-i motivu’ pentru care aveam număru’ lui în agendă.

Surprinzător a fost atunci când l-am sunat că mă știa foarte bine chiar dacă au trecut niște ani de când n-am mai interacționat. Problema mare era că nu mai avea locuri disponibile de trei săptămâni. Normal zic, te trezești în ziua de Crăciun că vrei locuri la club în singuru’ edificiu de profil deschis într-un oraș reședință de județ. Da’ pentru că-s pilos mi-a făcut rost de niște scaune și o scândură de lemn prinsă-n perete cu rol de tejghea.

A venit seara, ne-am strâns la un vinuț și apoi am mers la club. În club era tot Ploieștiul… da’ tot. Reprezentanți din toate cartierele, toate religiile și pilangii din toate categoriile de licori cu cifră octanică ridicată. Nu pot să mă plâng de organizare pentru că oricum la ora aia nu prea conta foarte mult, țuica și vinuțu’ mă făcuseră foaaaaarte sociabil. Apropo de asta, mi-am revăzut prieteni pe care nu-i mai întâlnisem de mult timp și chiar a fost frumos, toată lumea pupa pe toată lumea.

Totuși au fost niște chestii organizatorice pe care nu le-am pricipit nici picat cu lavă. Primo: locația are niște angajați cubanezi. Nici o problemă, sunt frați latini de la apus… mult la apus. Oamenii știu destul de bine românește. Problema era că nu mai vorbeam noi românește. Și pe fundal de bunți, bunți de-ți sângerau timpanele să te duci la bar să comanzi o bere Grolsch spre exemplu, era mai simplu să rezolvi încălzirea globală și misterele planetei. Tu ziceai ce puteai și cum puteai, ei înțelegeau nimic și-ți amestecau băuturile de lemn am ajuns toți pe la casele noastre… curios e că le-am nimerit și am ajuns chiar la ale noastre.

Secundo: nu puteai să plătești cu cardu’ și casa n-avea rest. Cum românu’ la zile d-astea umblă la comorile de la ciorap sau saltea, cam toți aveam bancnote de bossulani și canci rest. Tind s-o văz mai mult ca pe o strategie de marketing decât o organizare proastă. Era ca aia, n-am cinci zeci de bani, io-te o gumiță Orbit de ei. Numa’ că aciulea era cu alcool. N-am rest de la cinci beri, io-te colea zece și doamnele ajută, scapă cine poate.

Concluziile serii de Crăciun party

-Nasol să-ți uiți telefonul acasă… stai așa ca un psihopat și te uiți la lume… și nici nu poți să te dai în selfiuri.

-Mi-a prins bine zbănțuiala, aproape auzeam cum se rearanjează sarmalele prin salata de boeuf. Legenda spune că am reușit să și dansăm în aglomerația aia… exact, exact nu știu cum.

-Am stat aproape de intrare și am constatat că boala secolului e problema cu prostata.

–Pițipoancele nu vin la club să danseze, ele vin să le vază lumea. Zicea-i că sunt în gară lângă tabela cu plecări. Era un du-te vino-n zonă de m-a luat amețeala… și pe fondul consumului de pepsic. Zicea-i că-s la piața de prezentare-desfacere de pițipoance. „Trei vă rog, două pe blond și una pe roșcat… la pachet pentru acasă”.

-Io am ținut-o pe vin și nu știu cum, la un moment dat m-am trezit cu un cocârț în mână dat de cineva… puterea obișnuinței probabil.

-Nu-i problemă dacă nu te mai țin picioarele, poți să le ridici că te ține gloata.

-A fost chiar șmecheră seara… cred… așa am auzit.

Cronică de Crăciun – 27.12