Un englez la curtea regelui Paul – 23.01

Un englez la curtea regelui Paul – 23.01

Un englez la curtea regelui Paul - 23.01

O, oooo, I’m an alien, I’m a legal alienI’m an Englez man în Ploieeeeeești

Să vă spui cum am reușit să mă dau în stambă. Apropo, știți ce-i aia stambă? Io-te colea. Așa… deci, la noi la Filamonica „Paul Constantinescu”- Ploiești vine lume bună. E unu’ din marile avantaje ale job-ului. Am cunoscut oameni de mare valoare, artiști de renume pe care-n mod normal nu-i vedeam decât în poze sau pe scenă de la 30 de metri. Acum nu numai că stau prin preajma lor, chiar schimbăm cuvinte, ne-mprietenim pe facebook, ne urmărim… tot pe facebook că nu suntem niște ciudați, râdem, glumim și facem treabă. Mulți artiști vin din afara Românicii cam de pe peste tot și dacă am ocazia să-i aștept la aeroport e și mai bine că am cuvintele la mine, le zic de istorie, de tradiții, chestii care fac cele 45 de minute de drum de la aeroport la Ploiești foarte interesante și n-am avut reclamații că turui ca o moară stricată.

Da’ e o chestie care mă scoate din nervi. Nu-mi place să mă duc la aeroport cu cartonaș d-ăla pe care să-i scriu numele artistului. E prea clișeu corporatist și dat fiind că e vorba de un artist dă foarte prost. E de porc așeeea, o impresie proastă din prima. Vine omu’ care-i luceafăr pe la nu știu ce orchestră simfonică din lume și e așteptat de Cătulică „Cungă-n  Păr” cu cartonaș pentru că el e mai pe metal și nu cunoaște lume. Nu, nu se face așa și pentru asta gugălesc până aflu cine-i persoana, cum arată și mă duc direct la ea cu zâmbet arborat, cu „welcom tu Rumenia săr!”. E altceva și dă bine la intrarea-n țară. Succes garantat și cu notă bună. Plus că arăt ca un papagal cu moaca mea army  stickerită cu un cartonaș cu un nume și cu privirea pierduto-scrutătoare prin mulțimea de pe aeroport.

Am avut un concert simfonic cu dirijor spaniol și solist un pianist. La un concert cineva dintre noi trebuie să se ocupe de partea asta. Se corelează cu colegu’ de la camerele de filmat care-i legat de glie în fața monitoarelor și a transmisiei live, cu sunetistu’, cu colega de la bilete care te anunță că au intrat toți spectatorii, sunt chestii de urmat. Trebuie să dai semnal orchestrei să intre pe scenă și apoi pe rapid înainte te ocupi de invitații speciali. Cu dirijoru’ a fost simplu. Dat fiind că-i spaniol și io cu spaniola mai așeeeea, un „una cervesa por favor… si, con lemon por favor”, mai o „ola chica” și cam atât, trec direct la engleză și totul e ok. „Săr, ui ar redi… uan minit. Evrifing is ok?”. Știam că-i cu uvertură, adică solistul mai avea cinci-zece minute până intra pe scenă.

Și mă duc la solist. Un nume tot de rezonanță spaniolă, n-am mai stat să pun întrebări, logica din capu’ meu îmi spunea că-i sigur vecin și coleg de asociație de locatari cu dirijoru’. De menționat că am tot fost pe schimbu’ doi direct la spectacole și n-am interacționat cu artiștii. Am ciocănit frumos, am intrat și în cameră un tip tinerel și o femeie. „Gud ivning sir, gud ivning mem, mai neim is Cătă (nu-i complic cu Cătălin că le scrântesc limbile), ui ar redy, ză uverture ends in faiv minits”. I-am văzut io ușor blocați da’ mi-am zis că-i de la emoții, de la prezența mea strălucitoare și de la engleaza americană cu accent texan. „Aaaaa… ok… tenchiu”. Au coborât, io tot în engleză l-am băgat pe scenă, „gud lac săr, si iu aftăr dă șou”. Apoi m-am dus către doamnă care avea tot privirea aia mirată și tot în engleză am băgat-o-n sală.

La pauză au ieșit amândoi de pe scenă, adică și dirijoru’ și solistu’, s-au felicitat între ei tot în engleză, deci nu-s vecini de cartier, e clar că nici de țară, am mers mai departe. S-a terminat concertul, toate bune și frumoase, la final n-am rezistat și i-am mai băgat un „thenchiu săr, excelent interpreteișăn” și „un gud nait”. Pe dirijor l-am luat cu noi la ședința operativ, adică la un ceva de papa și o bere… cocârț în cazu’ meu. Apropo, dirijorul super fericit de cum a ieșit concertul, s-a lăsat cu felicitări și veselie mare că bătuse FC Barcelona, el fiind d-acolo. Și atunci o-ntreb pe o colegă…

-Auzi fată, da’ pianistu’ de ce n-a venit cu noi, ține cu Real Madrid?

-E mic, e la liceu și cred că pleacă la Timișoara.

-Are concert la Timișoara?

-Nu bre, acolo stă el.

-Adică e român?! Și el și soția lui?

-Da… și e profesoara lui.

Și-ncercam să-mi imaginez ce au gândit oamenii ăia. Io-te ai dracu’ ăștia din Ploiești, numa-n engleză p-aci prin filarmonică, limba română le stă-n gâți și se sufocă.

Nota autorului: pasajele-n engleză sunt scrise special fonetic pentru simplificare și o mai ușoară înțelegere a persoanelor specialiste-n alte limbi de circulație internațională, mai puțin engleză, și pentru o ușoară încurcătură pentru cele care chiar știu limba engleză. Și-n încheiere încă ceva ca să vedeți că nu-s prostălău de ieri, de azi… AICI.

Un englez la curtea regelui Paul – 23.01

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: