Ger… manager – 14.02

Ger… manager – 14.02

Ger... manager - 14.02

Mno, ce credeți că am făcut io de trei săptămâni. Nu, nu m-am încurcat cu un cocârț nou pe care-l testez și nu ajung la un rezultat. De trei săptămâni, atenție, urmează o declarație șocantă cu repercursiuni asupra persoanelor cu probleme cardiace, de trei săptămâni învăț. Da, ați citit bine, nici mie nu-mi vine să cred dar ăsta-i halucinantul adevăr. Acum două săptămâni am dat deja examenu’ de sniper… adică agent de securitate. Îmi trebuia la muncă pentru că sunt seri în care pun codul de alarmare și-ncui ușile p-acolo și așa cere legea. Oricum a fost „pis of cache”, l-am dat cu tanti Poli da’ n-am avut probleme existențiale și ceva să nu mă descurc. Examenu’ doi a fost mă-sa. Nici la BAC n-am învățat atât.

Bueeeeei, de luni dimineață de când s-au afișat rezultatele sunt manager bre! Manager de transport. Să vă spui. Deci să zicem că aveți o pufulețărie. Treaba merge ca unsă, Europa renunță la ciocolata elvețiană și belgiană, cașcavalu’ olandez face fâs, pastele și pizzulinele italienești nu mai sunt la mare căutare, toată lumea se droghează cu pufuleți. Portbagaju’ Loganului se dovedește neîncăpător pentru cursele pe care le făceai la unguri să vinzi pufuleți, e clar că tre’ să treci la un nivel superior. Și-ți iei o mașină din 2003, curg tablele după ea da’ cumva are ITP valabil… nu știm cum, nu acuzăm, doar spunem povești. Faci și tu două curse pe lună și trei în decembrie că restaurantele înstelate Michelin au dezvoltat specialități pe bază de pufuleți cu caviar, foie gras cu pufuleți și panda umplut cu pufuleți și trufe, și e vânzare mai mare. Atunci te lovește năpasta. Lu’ nea’ Gigel pe care-l ai șoferache pe tetanosu’ cu roți, tre’ să-i iei manager că doar nu-i de capu’ lui și n-o mai nemerește p-a doua dacă n-are manager. Așa zice legea și nu asta a noastră made in Romania, aia europeană. Aciulea intervin io… mă rog, nu chiar aici că io n-am calificare pe marfă. Da’ dacă personificăm pufuleții în echipa de dans sportiv feminin a Suediei, că-s galbeni și gagicile blonde, d-asta am făcut analogia, ai nevoie de manager de transport persoane și aciulea chiar intervin io că-s manager de transport rutier de persoane cu patalama recunoscută-n toată Uniunea.

Și pentru că totul vine de sus de la Bruxelles, banalul examen grilă românesc s-a cam dus pe copcă. Adică nu mai merg manțocăriile și tre’ să-nveți că altfel te faci de cacao prin fața examinatorilor. Examenu’ are două părți, fiecare câte două ceasuri. Una pe calculator ca la școala de șoferi, ai o sutică de-ntrebări din care tre’ să faci 50% plus una, adică 51. E bine să faci cât mai multe că te ajută la examenu’ doi, adică dacă o dai de gard la al-II-lea da’ nu mai mult de tot 50%, te ajută un procent de promovabilitate cât mai mare la primu’. Io am avut 94%… pauză pentru aplauze… am bulit șase din grabă că pe bune, te cam plictisești în fața calculatorului că n-ai și poze haioase sau ceva de colorat. Al doilea e de cacao că e scris. Partea și mai proastă e că-l dai într-un limbaj juridico-economico-contabilicesco-de lemn de-ți netezește creierașu. Înainte de examen ai școală în care se predă, nu jucărie. În tot liceu’ am avut trei caiete studențești pentru că pe primele două le-am pierdut și d-asta am mi-am călcat pe suflet și am mai început un caiet. În trei săptămâni de școală d-asta de manager am umplut un caiet. Vă zic, am tocit de mi-am declanșat senzoru’ detectorului de gaze din bucătărie la cât mi-a fumegat capu’. Mă rog, altceva vreau să vă spui. Cum se face treaba străineză când intră pe fir dorelu’ autohton.

Totul ca la carte. Intru vineri pe site-le ARR să văz când am programare. Și găsesc greuț listele cu candidați și puf, îmi pică fața. Doar 805 candidați. Bă ce mama dracu’, de câți manageri are nevoie țara asta!? Mai târziu m-am prins că manageri am fost doar 30-40 de bucăți, restu’ erau șoferi pentru diverse atestate, taximetriști, etc și etc. Văz că-s la 9.45, programare, frumos, sună bine. Ulterior mai văd un anunț care mă anunță că ora aia e pentru depus dosaru’, nu-i ora examenului, pentru aia mai vorbim, mai vedem… Și ajung în locație unde era toată Galaxia. Eram din toate națiile și rasele. Am văzut storm trooperi, vaderi, dragoni, indieni, de la emoțiile pe care le aveam sunt aproape sigur că am văzut și doi ștrumfi cu un popă. O organizare strictă de tip japonezi… sectoru’ ovine. O gloată pestriță care habar n-avea de capu’ ei… nici nu-i vedeam capu’ că era coada după colț, pe niște trepte spre etaju’ unu. Nu un anunț, un ceva, un cineva care să-ți spună care-i treaba și ce tre’ să faci. Văz un coleg de clasă care dădea la manageri de transport.

-Bre, ce-i zăpăceala asta? Ce tre’ să facem, ne strigă cineva?

-Nț, vezi că la parter e o masă.

-Am trecut pe lângă ea.

-Acolo-ți lași actele, vine cineva să le ia și tu stai aciulea la etaj că te strigă.

-Bre, masa aia de la parter e așa… pe hol, fără pază armată, e un punct din mijlocul balamucelii, cum să-mi las cartea de identitate, diploma de BAC și aia de licență pe masa aia? Dacă dispar?

-Toată lumea a avut întrebarea asta. N-a găsit răspuns și așa a făcut, se pare că funcționează.

Asta e, m-am dus cu inima cât un purice și mi-am lăsat odoarele pe masa aia care deja se umpluse de alte cărți de identitate, licențe, draci, laci. Organizatorii puseseră pe masă o cutie de agrafe de birou, vezi Doamne să le prinzi între ele să nu se rătăcească. Eram ferm convins că din Vlad o să plec cu un act de identitate pe Popescu, și din licența mea de la facultate o să plec cu un de taximetrist. Chiar a funcționat, le-am recuperat pe toate în bună stare și chiar m-a strigat cineva… pe la 11.10. Nici emoții nu mai aveam de foame și somn. Una peste alta, totul e bine când se termină cu bine.

Cine e masochist și vrea să se facă manager de transport rutier de marfă sau de persoane, sau poate că-i persoană desemnată de la muncă, vedeți să nu lipsiți de la cursuri că toate-s importante și ai cel puțin un subiect la scris din fiecare capitol. La calculator ai sigur și nu unu, cam zece. Pe site-le ARR ai un mediu de învățare. Mie mi-au picat două subiecte la scris pe care nu le-am văzut sau auzit în viața mea. Nici nu mi-au fost predate, nici pe site n-am găsit un hint pe tema lor, am mers așeeeea… la logică și cu „m-a trimis mama și tata, ghici ciupercă ce scriu aici”. N-am înțeles de ce-mi trebuie mie să știu în ce condiții poate dizolva instanța o societate cu răspundere limitată și ce-i aia o cambie sau de ce tre’ să intru io pe cursuri de contabilitate… moartea mea, le ador. Of, of, măi, măăăăăi!

Apropo, să vă trăiască Valentina și Valentinu’… după caz. Băieți, scapă cine poate, începe perioada aia din an în care ne face plici contu’.

Ger… manager – 14.02

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top