Trăiesc, exist, pun review – 18.05
Rino se apropie de pensionare. Cu el am făcut super echipă de comando preț de zece ani, dacă nu mai bine. E cazul să-l las să se retragă spre cimitirul aspiratoarelor și poate să-nceapă o viață nouă dacă cineva chiar reciclează chestii-n țara asta. Io o am și pe Isaura roboata, aia de-i dau comandă prin telefon, aspiră și mopăiește când nu sunt acasă, da’ Rino era mă-sa curățeniilor de sărbători. Cu Rino mă puneam la treabă și numai noi știm cât praf am tras pe nasu’ lui. Unde Isaura nu se descurca, Rino se juca. În două, maxim trei curățenii tre’ să-i fac pomană și cel mai important, tre’ să-i găsesc înlocuitor.
Serile trecute am intrat pe magazinu’ ăla cel mai mare din Românica să caut aspirator. Io nu-s simandicos la cumpărat chestii. Spre exemplu dacă vreau telefon mă uit după unu’ care să stea bine pe semnal și să fie țăpănos că-s vai mama mea și-l scap frecvent. Mă doare la băscuță că are camere foto de la NASA, că are dronă încorporată și face cartofi prăjiți. Mă rog, dacă face cartofi prăjiți îmi place. În cazul aspiratorului e așa: să tragă pe nas puternic ca cel mai mare drogălău, să fie din fier că am talente de distrugător, să fie fără sac și de preferabil să nu urle tare. Că e roz, pe baterii solare, e exact modelu’ pe care-l folosește camerista de la Buckingham și face cartofi prăjiți, mă lasă rece… mai puțin iar aia cu cartofii prăjiți. Deci mă pun pe magazinu’ online la răsfoit. Mă duc direct la produsele cu review-uri multe și-ncep să-mi fac păreri. Nici prin minte nu-mi trecea că-n loc de făcut treabă serioasă o să mă distrez mai ceva ca la stand up comedy.
Găsesc io un produs făcut de o firmă care-mi spunea ceva în căpăcică cum că se ocupă de aspiratoare și nu-i o pufulețărie din Pătârlagele, mă uit la el și văz că are 475 de review-uri din care 381 pupau în fund aspiratoru’, 57 doar îl mângâiau, 12 scoteau limba la el da’ nu așa grav, 12 îl desființau și 13 ștergeau cu el pe jos de ziceai că-i mop, nu aspirator. Și mă pui pe citit.
Dragilor, vă spui, nu mai cheltuiți inutil pe comedii sau chestii care să vă binedispună, asta-i cea mai ieftină metodă să te râzi. Caută un produs cu multe review-uri și pune-te pe citit. Succes garantat! M-am stricat de râs și din când în când verificam dacă mai sunt pe pagină de magazin online și n-am ajuns cumva pe pagina de prezentare de la Spitalu’ 9 sau Săpoca. Toți nebunii pot să facă review-uri și le fac de dragu’ de a le face. Poți să zici orice acolo că nu-i problemă. Ba chiar o să-ncerc să-mi postez articole pe magazinele online. Care mai de care mai pe etnobotanice sau diazepam luat cu cocârț. Sunt și review-uri pe bune care chiar te ajută să-ți faci o părere, da’ cam un sfert sunt scrise de nebuni.
O doamnă spune că e ok, aspiră bine, e silențios și zbang, doar două stele pentru că „pare super ieftin la atingere”. Doamna se trage din cruciați, toate tigăile din casă au mânerele-mbrăcate-n blană de panda, aragazul e placat cu aur de 24, frigideru-i capitonat cu piele de pinguin imperial și cum să pună ea mâna pe aspiratoru’ ăla din plastic reciclat din peturi de bere ieftină. Sau n-o mai satisfăcea dildou’, a vrut să treacă la un nivel superior și aciulea o-nțeleg.
Un nene zice că e total dezamăgit. Citez cu copy/paste: „Sunt foarte dezamăgit. Puterea de aspirare nu este extraordinara, dar nici asta nu e cea mai mare problema. Problema este rezervorul care nu sta vertical, astfel apa curge uneori în timpul aspirării. După 2 luni de la achiziționare, s-a ars din acest motiv..” Am crezut că aspiratoru’ trage și lichide și n-am văzut eu. Ei bine, nu trage. Are cana aia în care strânge praf și probabil nenea ăsta a crezut că are filtru de apă și a pus apă-n ea. Mă mir că a rezistat două luni. O altă tanti zice că ăla micu’ al ei a tras apa din wc și aspiratoru’ a rezistat. E clar că merită produsu’ ăsta.
Un nene a dat patru stele pe motiv că e zgomotos și ceilalți trei sute de oameni care spun că-i silențios sunt niște tâmpiți. Probabil că domnu’ lucrează la SRI și are auzu’ prea fin.
Cel mai tare review. Respirați adânc… citez tot cu copy/paste: In schimb are un mare neajuns: iti sufla in ceafa un aer foarte rece si cu o viteza foarte mare. Pe langa faptul ca efectiv te paralizeaza, mai ales daca esti tranpirat, nu sunt convinsa ca aerul ala nu este plin de acarieni, chiar daca trece prin filtrul EPA (care nu e cel mai inalt grad de filtrare). Nu stiu daca senzatia de ‘mancarime’ e doar placebo sau datorata micro particulelor de praf care au ajuns pe mine prin aerul evacuat. Din nefericire s-ar putea sa trebuiasca sa il returnez si pe acesta. Mai caut informatii, insa acesta este un alt capitol la care produsul nu sta deloc bine: nu se gasesc informatii despre clasa energetica si clasa emisiilor de praf. Frustrant si dezamagitor…, am încheiat citatu’. Asta e clar că n-are chef să facă curățenie. La comentariu’ ăsta a răspuns un tip, „Nu va inteleg pozitia de aspirare de va bate vantul in ceafa”. Cum unde-i poziția, pe Everest la baza 1.
Și acu’ review-ul care m-a convins. Scurt, cuprinzător și fără fomfleuri: lu’ nevastă-mea îi place. Gata boss, m-ai convins, iau două.
Tot despre review-uri AICI.