Vlad’s-Amintiri din copilarie-Inceputuri

Vlad’s-Amintiri din copilarie-Inceputuri

Decretu’ lu’ Ceausescu din ’66, impunea familiilor tinere să facă copii. Deci dacă ești născut în perioada 1966-1989, ai toate șansele să te încadrezi la categoria  „accident”, da’ nu tre’ să-ti faci probleme existențiale. Dacă citești aceste rânduri înseamnă că trăiești, ai fost hrănit, îmbracat, dus la scoală, că d-asta știi sa citești, adica …una peste alta, e ok. La mine a fost ușor altfel…sau cel puțin așa-mi place sa cred.
1. Mama
Nume de cod: Laleaua Neagra, supranumita și „Generalul de Fier”
Loc de munca: Armata Romana de la 19 ani pana la pensionare
Superpower: unde dă ea, creste…mă rog, unde dădea
2. Tata
Nume de cod: Nea’ Tătelu’, Zâna Blândă si Zorro (porecla obținuta după achiziționarea unei pălării cu boruri ceva mai largi)
Superpower: pâinea lu’ Dumnezeu, antidot perfect la nervii lu’ mama
3. Sora
Nume de cod; Măduța, Miduța, Goghe etc…etc…etc…
Superpower: experiența 8 ani plus față de mine, înger păzitor cu iubire maxima față de frate mai mic plin de idei crețe.

Părinții mei au zis „hai sa facem un copil” și a apărut sor-mea. Copil cuminte si ascultător, cu rezultate bune-n școală, singura problemă majora cu bătaie de cap dată părinților a fost graba la naștere. În loc sa se nască-n iunie și-n zodie cu mine, a hotărât ca aprilie e mai nimerit și s-a ițit pe lume la șapte luni. După perioada de refacere au urmat opt anișori sublimi de armonie totala în care ai mei se felicitau reciproc de hotărârea luata și probabil, din când în când exclamau ” ce bine sa ai copil, pupa mama/tata de îngerașă”. Acu’…izvoarele istorice nu ne prea ajuta…ca a fost vorba de „s-a întamplat, asta e”, că au fost presiuni exterioare de la tataia Vlad care a declarat „trebuie un băiat să ducă numele mai departe, am zis!!!” sau pur și simplu „gata mai facem unu’ ca ete ce bine-i cu copil”, cert este ca la opt ani după descălecatu’ lu’ sor-mea, am apărut eu in Anno Domini 1976. Semnele erau bune, sarcina ușoară, dusa regulamentar la noua luni, am apărut băiat conform dorintelor, adică toată lumea fericită. Pentru mine a fost mai nașpa pentru ca m-am născut strangulat cu cordonu’ ombilical, nu prea respiram și primu’ contact cu lumea asta a fost o bătaie la fundu’ gol. Au avut noroc, nu se inventase protecția copilului ca așa-i reclamam pe toți… Ma rog, cu terapie am trecut peste…glumesc, n-am făcut terapie. Pe vremea aia, terapia era o altă bătaie la fundu’ gol așa că, mai bine fără terapie.
Înainte de naștere, tata a făcut o manțocarie, avea un grafic destul de bazat științific pe care-l făcea cuplurilor care așteptau copil și ghicea sexul copilului cu o precizie de 90%, cam cat un ecograf din perioada comunista. Așa că, a făcut pariu cu mama & tot neamu’ ,pe care l-a câștigat. Premiul era un concediu de doua săptămâni pe banu’ pierzatorilor. Mama, în calitate de pierzător șef, a fost nevoită să stea acasă cu maimuța urlătoare și să depaneze la scutece. În timpu’ asta, Nea’ Tatelu’ s-a plimbat cu sor-mea prin țară, de la munte și pân’ la mare. De restu’ neamului nu se știe sigur, ei doar au fost fericiți de sosirea prințișorului Vlad. După reveneala la matca, toate părțile implicate au început să constientizeze „cum e sa ai copil/frate”…în sensul rău, capricios și zgomotos al cuvântului. Le-am ciufulit karma și zen-u’, am ocupat imediat funcția de oaie neagra a familiei, post vacant și făcut special pentru mine. De atunci legenda nu a mai început cu „ce bine sa ai copil” și aceste cuvinte au fost îngropate-n negura timpului… o replica tabu, cu inscripția „nu trebuie rostita” și-nsotita de câteva cruci… preventive.
Acu’…îmi pun cenușă-n cap…n-am mâncat bătaia pe care o meritam, am mâncat…da’ nu cât meritam, pentru că le cam făceam. Am avut o SUPER COPILARIE și marele avantaj e ca nu m-au făcut pe mine primu’. E mare șmecherie să ai sora/frate mai mare…e ca și cum în afara îngerului păzitor (apropo, al meu e ocupat cam tot timpu’) mai ai unu’ aci, lângă tine. Am avut numai avantaje și încă am. Nu mai zic că am noroc că sunt simpatic și-mi iese perfect moaca aia de cațeluș uitat în ploaie. Alta era istoria dacă eram eu primu’. Sora mea nu mai exista, se lăsau parinții de făcut copii și-n mod cert îi trimiteam direct la ospiciu…asa cu ea au avut un mic antrenament înainte de mine și cutremuru’ din ’77.
Asta-i prima scriere din cufărul cu amintiri. Vlas’s: Începuturi

IN MEMORIA MAMEI ȘI TATĂLUI MEU

 

Vlad’s-Amintiri din copilarie-Inceputuri