Piticii muzicanți – 22.11
Pentru că v-ați activat gena de cameră de supraveghere model baba curioasă de la parter și mă tot întrebați ce-s cu pozele alea pe care le tot pun de prin școli, stați că vă spui. În primul rând să răspund celor mai răutăcioase întrebări.
Nu, n-am rămas repetent.
Nu, nu mi-am falsificat media generală din clasa a-3-a și nu-s acolo s-o repet.
Ei bine, da… sunt un soi de ajutor de profesor. N-ați fi zis, nu?
Nu, nu le bag în cap la pitici Iron Maiden sau FFDP… deși mi-ar fi plăcut.
Nu, nu-s eliberat condiționat și nu fac muncă-n folosul comunității. De fapt… cred că fac ceva în folosul comunității da’ nu-s obligat de instanță.
Nu, piticii sunt minori deci n-au de un’ să știe ce-i ăla cocârț.
Buuuun, acu’ că am lămurit chestii hai să vă spui despre ce e vorba. Am o colegă foarte tare care a atras sponsorizări și a făcut un proiect muzical educativ care se adresează elevilor preșcolari. Adică piticii cei mai mici dintre piticii care pot să rămână cu ceva-n căpăcele după lecție. Piticii de grădiniță sunt prea mici și o să-i așteptăm prin clasa a-3-a. Marea majoritate a copiilor nu știu ce-i aia orchestră simfonică, în afara manelelor din cartier sau altui gen muzical nu prea au de unde alege. Noi asta facem, le arătăm un segment muzical total necunoscut pentru ei. Le prezentăm instrumentele, ne jucăm, ascultăm muzică, într-un cuvânt ne distrăm învățând. Nu facem diferențe între piticării, adică școli. Mergem și-n zona urbană și-n zona rurală. Îmbucurător este că suntem bine primiți și piticii sunt receptivi și bucuroși de prezența noastră. Bine, și cursul este făcut în asemenea fel încât să-i țină prezenți, cu pasaje muzicale, desene animate, etc, plus că-i scăpăm de o oră de mate și una de limba română. Poze AICI și AICI. Și nu suntem singuri. Avem ajutor de nădejde în elevele și studentele din liceele și facultățile cu profil didactic.
Aceste acțiuni se alătură orelor educative care se țin pe diverse teme muzicale chiar în incinta Filarmonicii Paul Constantinescu – Ploiești și ne putem lăuda cu vizita a peste 200 de copii pe zi. Sunt investiții de lungă durată și sperăm să vedem roadele lor în numericul publicului spectator și-n media de vârstă pe care o vrem întinerită.
Hai să vă povestesc două faze, una la care m-am udat tot și cealaltă la care am ieșit și din curtea școlii să mă hăhăiesc zgomotos.
La una din școli doamnele învățătoare pregătiseră un braț de flori. La finalul celor două ore educative piticii s-au năpustit asupra colegelor mele să le umple de flori. Io-mi făceam de lucru p-acolo, strângeam chestii. La un moment dat m-am trezit cu o fetiță care mi-a dat o crizantemă mov. Vă zic, m-am udat tot și am fost impresionat de gestul ei.
În altă zi, la altă școală tocmai intrasem în pauză. Noi avem un maimuțoi de pluș, un Mickey Mouse care ne eclipsează de fiecare dată când îl așezăm pe scaun și nu ne deranjează deloc chestia asta. Ăsta din imagine.
Deci eram în pauză. La lecție asista și o mămică a unui copil. Mămica respectivă a făcut poze pe toată durata orei. În pauză s-a pus pe poze cu pitici lângă maimuțoiu’ nostru. Io undeva-n zonă, ușor lateral dreapta. În prima bancă era o fetiță cumințică foc și la un moment dat, mămica fotograf a-ntrebat-o dacă vrea să-i facă poză cu maimuțoiu’. Asta mică s-a ridicat din bancă și s-a proțăpit lângă mine. Și deja mă abțineam să nu bufnesc în râs când o aud și pe mămică: nuuuuu, cu celălalt maimuțoi! Am fugit afară că mă tăvăleam p-acolo. Asta e, a fost de drag și cu drag, sunt sigur.
Altă chestie de educație forțată AICI.