Escapadă gastronomică – Apuseni 2021

Apuseni 2021, fix de ziua Românicii. Pentru că am făcut punte între weekend și zilele libere cu Andrei și hip, hip, ura, România să trăiască, am zis să mergem mai pe departe față de adresa din buletine. Și am ales Apuseni, satul Dealu Negru, cabana Mirajul Apusenilor. Dacă vă uitați în poza de mai sus, în ombilicul pădurii, e cabana. Sau AICI filmuleț șmecher de prezentare.

Noi am mers pe varianta statică, de-ncărcat baterii și liniștit creierași. Adică trezit, cafelit, halit, doar puțin plimbăcit, apoi grătare, ciorbe, chestii, socoteli și cocârț cât cuprinde. Mă rog, am avut și bere… și pălincă… și vin, am avut multe.

Frumusețea Apusenilor și a locației, zilele de sărbătoare și dotările de excepție, ne-au împins la chestii faine pe parte gastronomică. Adică nu grătare și atât. Am mers pe fasole cu ciolan, ciorbă de văcuță și piece de resistance, porceta. Porceta habar n-am cum se scrie, cu doi de T, cu H, chiar nu contează, nu suntem colonie străină, așa că, e din porc, e pentru porceală gastronomică, E PORCETA, am zis!!!

Am un prieten care și-a ratat cariera. Trebuia să se facă chef, sigur avea CV-u’ ca bolta înstelată, da’ cu stele michelin. Poa’ să gătească omu’ ăsta orice, ș-un rahat pe varză dacă gătește, începe cu povestirea, cu descrierea completă a condimentelor, aranjamente și temperaturi de gătire, ce să vă zic, mori acolo de poftă și se umflă anumite părți anatomice… două… la bărbați.

ATENȚIE, URMEAZĂ IMAGINI, FILMULEȚ ȘI DESCRIERE CU UN PUTERNIC IMPACT EMOȚIONAL.

La-nceput se face focul. Atenție, am participat activ la chestia asta. Gena mea de piroman a ieșit la suprafață.

Trebuie jar, nu flacără deschisă.

Porceta e de fapt piept de porc, adică felii împănate, selectate și separate-n două: capătul de nord și capătul de sud. Poți să le zic est-vest, nu contează. Sau capătul băieței îmbuibați și amatori de grăsime, VS capătul pentru fetițe la dietă. Unul din capete e grăsime less, adică are da-i mai puțină.

E ceva treabă la bobinat de porc pe utilaju’ ăla din inox. Vă rog să admirați măiestria amplasamentului și mai ales separația lucrării pentru gusturi pro sau contra grăsimii. În bobinaj tre’ să mai pui sare, piper, nu știu ce, că am uitat, alt nu știu ce, și p-ăsta l-am uitat, și doar puțin de tot… nu știu ce, încă ceva, parcă era o frunză. Nu, nu e vorba de Mărie. Ideal e dacă mai ai ceva de pus pe grătar, să pui sub porcetă că se scurge zeamă de la ea.

Acum este momentul să freci duda și să pui în pahare. Doar să stai cu ochiu’ pe ea că durează. Dacă vrei aroganță maximă și să-ți bagi picioarele în toți nutriționiștii, recomand bucată de pită pe jar, picurată cu zeamă de porceta, așa, să meargă bine tăria.

După ce bălești cu drag și spor lângă grătar, vine vremea să arate rumenită și ușor mai strânsă.

În acest moment strigi la neveste să pună masa. Până se desprind ele de șemineu, până aranjează chestii, numa’ bine că mai timp d-o pălincă.

Și se servește așa.

Concluzia e simplă. E porc la grătar, copt în ritm lent de ardelean, că d-asta am fost în Apuseni. N-are ce și cum să nu fie bun. Plus că dacă urmezi rețeta și timpii de așteptare cu pălinci sau cocârț, succesul e garantat.

Pe final am păstrat ceva. Trebuie să-ți pui căști în urechi, să dai la maxim și să ai șervețele la-ndemănă. Vizionare plăcută.

P.S. M-am documentat, e porchetta și vine de la Porche.

Tot despre bucătărie AICI.