Isaura, varianta cyborg – 06.12

Isaura… sclava, o mai știți, nu? AICI Acum aproape 25 de ani, când m-am pus la masa negocierilor înaintea semnării certificatului de căsătorie, am tras bețigașul scurt. Mai precis, am convenit cu fosta mea prietenă, actuala nevastă, că eu n-am ce căuta-n bucătărie și ea n-o să știe ce-i ăla aspirator.

Adică procentual din casă mie-mi revin cam 90% de aspirat, mopăit și șters prafu’. Ea evoluează la electrocasnice și face papa bun… pe bune, chiar face și îi și place chestia asta, motiv de frustrare suplimentară pentru mine care nu mă dau în vânt după făcut curățenie.

Vineri stăteam de vorbă cu o colegă, așa, ca fetilii, și printre suspine-i spuneam că sâmbătă am program de cumpărături și curățenie. Și atunci, să-i dea Dumnezeu sănătate, cu trei fraze m-a adus în secolul 21 din punct de vedere chivuța Isaura de la secția curățenie.

„Bre, de ce nu-ți cumperi aspirator d-ăla care merge singur, vorbește și mopăiește? Te scoate din problemă, face treabă cât ești la grătar, io am și vreau să-mi mai iau unu’ că nu poate săracu’ să urce treptele la etaj”

Sâmbătă după cumpărături m-am dus întins la un magazin și așa a apărut în viața mea Isaura. Apropo, nici nu mă puteți acuza de rasism pentru că-i albă.

Am ajuns acasă și m-am pus pe socializare. Descarcă aplicația pe telefon, sincronizează scula cu netu’ din casă, io-s agitat și grăbit, nu mergea, noroc că-i deșteaptă Isaura și vorbește, „bro, ai răbdare să mă sincronizez, așteaptă cinci minute și nu te mai agita, fumează o țigară”. Bă și a avut dreptate, într-un minut juma’ devenise punct pe axa net-telefon-eu.

A zis la oha cinci minute, s-o las în pace și să n-o stresez. Mai aveam să-i fac bateria 100% și o puneam la treabă.

Da’ parcă nu-i chiar ok fără o treiningeală. L-am scos pe Rino, aspiratorul meu, vechi prieten de suferință. Era cu ochi-n lacrimi, se vedea pensionarea și a trebuit să-l calmez. Am început cu „stai lin dom’ profesor, nu te panica, tu rămâi președinte onorific, acum doar tre’ să-i arătăm lu’ asta mică cum se face treaba și noi doi facem echipă doar în preajma sărbătorilor, când sunt misiuni speciale, suntem un fel de SEAL„.

Și i-am arătat cum se face, cu scheme și demonstrații practice. Isaura părea că nu ne bagă-n seamă și sugea la priză. Am terminat, hai să plec la grătar, moment perfect pentru test la distanță. Am ajuns la gașcă și m-am pus pe comenzi.

Isaura, scularea și treci la muncă. Bă și prestează, o vedeam pe un’ se duce și ce face. Io am luat ochii din telefon pentru că știu că bătaia doare și prietenii de la grătar cam mârâiau periculos spre mine cu trimitere la Isaura mea.

La un moment dat, fur o clipă și mă uit pe telefon. Ghici, Isaura dormea-n post. Moamăăăă, s-a sculat Don Leoncio din mine, eram după trei cocârți și-ncepusem să mă cert cu telefonu’.

-Io-te la asta, doarme, cine i-a dat voie?

-Poate că a terminat…

-A terminat pe dracu’, a terminaat când îi spun io c-a terminat!

Și dă-i butoneală de s-a pus iar pe treabă. La un moment dat ajunsese cu bateria pe la un 19%. Io-i dădeam să treacă la stația de-ncărcare, ea se făcea că plouă. Se plimba puțin și iar lua pauză. Mno stai să ajung acasă și o să vezi tu cine-i șefu’.

Ajung acasă și m-au podidit lacrimile. Biata Isaura intrase-n dormitor, a făcut curat dar din mișcările ei a mișcat chestia aia de ține ușa blocată pe deschis. S-a blocat ca fraiera-n dormitor și nu mai putea să iasă. A-ncercat până la epuizare. Treaba o făcuse cu simț de răspundere, a strâns ceva-n cuvă chiar dacă înainte prestasem eu cu Rino.

Dacă scot ăștia o dronă care șterge prafu’, Isaura 2, ies la pensie înainte de termen.

Io-te colea prezentare Isaura.