Lege fărădelege – 13.01
Legea d-asta se numește așa, că are cadru legal. Dacă io stau la cap de pod și-ți cer zece lei pentru trecere că altfel îți dau cu bâta la scufiță, se numește infracțiune cu prefixul tentativă dacă n-apuc să-ți dau și prinde iz penal dacă ți-am dat. În schimb dacă se scrie două rânduri în Monitorul Oficial prin care ești obligat să plătești acea taxă, se înlocuiește bâta din propoziție cu o amendă dodoloață care face bâta aia să pară o atingere de păpădie-n vânt, se numește lege.
Guvernu’, politicienii, într-un cuvânt statu’ nostru minunat, în loc să iasă pe centură ca orice curvă respectabilă, preferă să scoață niște rahaturi de legi favorabile amenzilor de-ți vine black out-u’ la creierași.
Io anu’ trecut am fost de două ori în Grecia în vacanță, știu, eu și toți săracii. Grecii au fost scurți pe doi. La vama lor trebuia să ai pașaport/buletin, dovada vaccinării și PLF-u’ lor. Le aveai p-astea toate, apoi kalimera, kalispera, hai cu uzo pe la articulații, toată lumea fericită și cu chef de chef.
S-a făcut anu’ ăsta și la noi PLF. Numa’ că la noi e cu schepsis. Habar n-ai că tre’ să-l ai. Mă rog, acum știm. Sunt 50000 de români care au primit cartonașe roșii de la DSP că n-au documentul respectiv pentru simplu motiv că n-au știut de el. Conform legii, după 24 de ore de la intrarea-n țară, tre’ să completezi rahatu’ ăla că dacă nu, primești o țidulă cu o amenduță de „doar” 3000 de lei, un mizilic.
E vorba de același DSP care atunci la-nceput de pandelică, când eram eu în carantină pentru că venisem din Italia unde se murea pe capete, mă-ntreba cine m-a pus pe mine să mă auto carantinez. Conștiința proștii lu’ tata!
Mai mult d-atât, suntem singura țară din lume care impunem chestia asta și la personalul navigant din aviație. Am o sursă care-mi spunea că a plouat cu amenzi pe la Tarom și BlueAir. E genul de lege făcută de cap mafiot, un fel de năvod de pescuit amenzi pentru că, nu-i așa, bugetul de stat și amantele politicienilor o cer. Ei de un’ să mai fure din sacu’ ăla peticit și plin de găuri denumit generic buget.
Tot așa și cu porcăria aia de taxă de trecere pe podu’ de pe A1. În orice țară întreagă la scufiță, taxele de poduri sau tuneluri se plătesc pe loc sau există abonamente pentru localnici. La noi nu. Pentru a face totul mai complicat și să lase loc de amenzi, ai 24 de ore de la trecere să plătești trecerea… că poate uiți. Mai știți cele trei procese pe care le am cu ăștia, nu, nu sunt gata, mai am și vă fac rezumat după ce se lasă cu finalizare. AICI
Și mai haioasă e regula prin care poți să plătești o trecere de pod, să zicem că-n noaptea de Revelion, și e valabilă 12 luni, adică poți să faci revelionul următor la mare că ai trecerea plătită. O porcărie de lege făcută cu cap. Io m-am trezit cu amenzi, am demonstrat că-s plătite, dar pentru faptul că nu mai am telefonul de pe care am plătit și implicit mesajele de confirmare, instanța m-a întrebat dacă pot demonstra că am făcut plata pentru mașina mea.
Io trebuia să zic că n-am, da’ să-mi spună ei pentru ce mașină am plătit și să-mi trimită poza cu mașina aia pentru care am plătit. Dat fiind valabilitatea mare, adică 12 luni, cine pana mea găsea imagini în 8760 de ore de filmări.
Exact, lege făcută cu cap de mafiot. Ăsta e statu’ care vezi Doamne lucrează pentru cetățean și pentru protecția lui. Apropo, la noi primul ministru e tot Veorica Dăncilă varianta cu cuc și stele de general?
Pingback: Plătiți Oștenii Mei! - 18.01 - Piuituri
Pingback: Oscar Pentru Putin - 24.02 - Piuituri