Fac urât la azotat – 13.02

Azotat e ăsta din poză, arată prizabil pe nas da’ nu e. E a lu’ Amoniu și e ca un steroid pentru plante, le dai și cresc frumoase și vânoase ca calu’ din poveste. Când nu face bum în anumite circumstanțe, e chiar prietenos.

Fratilii vostru este rezultatul dragostei dintre mama și tata în Epoca de Aur urbană. Adică pământ numa-n ghivece și la mine la țară la bunici, era tot la oraș. Adică betoane, bitum, bolovani, fabrici și uzine, nexam ogoare, albinuțe și fluturași. Auzisem legende că există ogoare, oameni pe ele făcând chestii, mai vedeam povești pe la tv, vedeam pâinea-n galantare și bănuiam că nu-i făcută în laboratoarele Petro-Brazi, da’ io diletant total în munca câmpului.

Nici în practică agricolă n-am fost. Bine, n-am fost nici în taberele tematice de 23 August pe motiv de element destabilizator. Oameni răi și insensibili la talentele mele.

Anii trec și se trezește fratilii vostru proaspăt însurat și cantonat la Băicoi, mă scuzați, cu viză de flotant la mama&tata socru. Deșteptuț cum mă știți, m-am orientat la gagică cu zestre stufoasă în real estate. Adică avea socră-miu și niște terenuri agricole cu nu știu ce pe ele.

Într-o dimineață mirifică se aude corn de adunat la oaste.

-Azi trebuie să mergem să dăm cu azotat.

Io nici n-auzisem de cuvântu’ azotat, de văzut nici atât. Un’ să mergem, de ce să mergem, un’ să-l dăm erau întrebări nerostite care mă țineau în beznă. Și mergem, eu, 1 buc. socru și 1 buc. cumnat. Ajungem la un teren imens, nu foarte lat da’ lung să moară mă-sa, cu un fel de iarbă pe el. Mi-am zis că o să ies la pensie direct de pe ogor.

-Aici tre’ să dăm cu azotat.

-Minunat… pe iarba asta?

-E porumb, așa arată el când e pui.

M-am trezit cu un săcotei cu azotat și hai pe treabă. Mă uitam la terenurile alea de fotbal puse cap la cap și-mi jucau lacrimile-n ochișor. Asta e Vlade, bagă mare. Și mă apuc fără drag, nici la spor nu stăteam mai bine dar implicat 100%, la minunata muncă de chinez pictor pe orez, să dau cu azotat.

Și dădeam cu simț de răspundere. Adică fir cu fir, pus azotat la bază, făcut grămăjoară să fie bogăție și să raportăm culturi record la hectar. La un moment dat, foarte mândru de prestația mea, îmi îndrept șalele și cu o moacă imperială să prezint asistenței cei cinci metri parcurși și ce frumos am îmbrăcat tulpinile porumbului în azotat. Bine, nici nu mai aveam granule-n sac.

Asistența hăt departe, trecuse de jumătatea terenului.

-Alooo! Păi ce facem aici!? Ne batem joc!? Ce-i treaba asta de mântuială!?

Socră-mi și cumnatu’, se-ntorc spre mine și au rămas mască, adică măști.

-Ce ai făcut!?

-Am dat cu azotat, da? Nu spoiala aia a voastră.

Atunci am aflat că spoiala aia era perfectă. Adică ei au dat cu azotat, io doar am ars culturile pe model moldovean de pe vremea lu’ Ștefan, da’ nu cu flacără deschisă, m-am folosit de rezultatele tehnologiilor moderne, adică de azotat. N-am știut că se dă așa, cam cum dai mâncare la găini. Nici la găini nu știu să dau da’ am văzut un tutorial.

Cam cinci ani, pe ăia cinci metri azotați de mine n-a crescut nimic. Ziceai că-i o zonă d-aia pe care au aterizat extratereștrii. De atunci a mai fost o tentativă să mă scoață la cules de fasolea crescută pe porumb și după ce m-am tăiat pe moacă, în unanimitate s-a votat să mă lase-n pace ca să nu mă aibă pe conștiință.

Și am mai fost tâmpițel AICI.