Să moară Ciprian – 9.04

Când eram io mic, în gașca mea de prieteni aveam o vorbă, să moară Ciprian. Ce dracu’ aveam noi cu Ciprian, nu știu. Bine, nu știam vreun Ciprică. Și acu’ pe bune, ce putea să ne facă Ciprian ca să-i dorim moartea? Maxim ne fura surprizele Turbo sau ne dădea un șut în cur. Nu se dă pedeapsa capitală pentru asta. Cre’ că motivul pentru care abuzam de Ciprian și-l vedeam spânzurat, în flăcări, tras pe roată sau cu țeapă strămoșească-n părțile moi, ăsta era, că nu-l cunoșteam și nu ne afecta imaginea lui în agonie.

După ani și ani apare un film care se numea, mă rog, el nu se numea așa, era o traducere și adaptare mioritică, deci se numea „Să moară Romeo”. Titlul original al filmului era „Romeo must die„. Io am crezut că Romeo era un fel de Ciprian mai de fiță, de la case mai mari.

Voi ați avut-o p-asta cu „să moară Ciprian” sau numa’ noi sufeream de tembeloidă cronică? Replica asta cu mici transformări, o găseam și la alte categorii de vârstă sau în alte culturi. Mai pe la periferia cartierului, pe la populația cu școala vieții făcută online, se auzea „să moară mama” care avea rol de pecetluit o afirmație. Exemplu, sunt prost să moară mama. Adică era cu rol suprem de veridicitate a declarației sau poate autorul spera în pedeapsa supremă pentru mă-sa că l-a făcut prost și nu e masterand la Harvard. Aceeași replică se folosea și pe post de-ntrebare. Exemplu: cineva zicea că a băgat la alimentară creveți vietnamezi cu nucă de cocos și cum românii pe vremea PCR-ului erau obișnuiți doar cu creveții simplii, întrebau „să moară mă-ta?” Dacă ăla care venea cu noutatea zicea un „mda” sau „cred”, era clar că minte sau e un zvon neconfirmat și ține la mă-sa pe care n-o vrea-n copârșeu. Da’ dacă la-ntrebarea „să moară mă-ta?” răspundea cu „să moară mama!”, lăsai tot și te duceai la alimentară.

O altă formă-ntâlnită la un prieten suna cam așa: să-mi moară mie doi vecini. Această formă avea alt sens. Adică spuneai toate balivernele din lume și terminai cu „să-mi moară mie doi vecini dacă te mint”. Aici trebuie să facem o caracterizare locativă. Dacă stai la casă, e nasol și sperăm să mai ai un vecin în fundu’ curții că altfel rămâi singur pentru că doi vecini, adică stânga și dreapta, sunt pa puiu. Dacă stai la bloc, indiferent de câte etaje are blocu’, doi vecini nu atârnă așa greu la tabelul de-ntreținere. Minunat e să poți alege. Adică lasă-l p-ăla de la doi că-i băiat bun și nu-mi ocupă locu’ de parcare, da’ p-ala de la șapte, apartament X și cu ăla de la parter, apartamentu’ Y, să se pregătească de popă. Acum fără glumă. Prietenului meu care folosea replica asta, la un moment dat chiar i-a murit un vecin. Atunci s-a oprit de teamă să nu mai moară unu’.

Pe alte meleaguri mioritice, în funcție de provincia istorică, etnie sau coloristica limbajului, se mai întâlnesc „să moară….” unde pe puncte puncte se pune orice rudă de gradul 1, „să moară Ciacanel”, nu-ntrebați cine-i ăsta că nu se știe da’ sună haios, „să moară Cibilan” și să nu uităm de sintagma supremă folosită în conversațiile de tip bărbat – bărbat, aia cu „să-ți moară la intrare”. Legenda spune că la „să-ți moară la intrare?”, niciodată nu s-a mințit.

Să revenim la oile nostre, adică Ciprian. Sunt foarte curios cine a fost Ciprian. Acel Cipi care a impulsionat chestia asta cu să moară Ciprian. Sunt foarte curios ce a făcut el de merita să moară. Dacă știe cineva să mă lumineze și pe mine.

Incredibil, sunt capabil să scriu o tâmpenie de 500 de cuvinte fără să spun nimic. Poate că eram bun în politică. Mai am d-astea AICI

Să moară Ciprian – 9.04