Strada mea cu nume nașpa – 19.04

Strada mea cu nume nașpa – 19.04

Strada mea cu nume nașpa - 19.04

Strada mea se numește Deltei. Nu-i un nume nașpa, e okeiuț, da’ fără nici o legătură sau proximitate cu Delta Dunării… de fapt cu nici o deltă. Așa o cheamă pe ea. Dacă stau să mă gândesc că prin Ploiești avem străzile Puțul cu Apă Rece, curios pentru orașul lu’ „Ce bei?”, garantat nu apă, a Distilatorilor, un nume muuuult mai nimerit pentru Ploiești, strada Creuzot, habar n-am ce-i ăla creuzot, știu creozot, sau Lăcăuți, îmi dau seama că Deltei e chiar ok. Apropo de nume de localități, aveți ceva AICI. N-am nimic cu străzile denumite după personalități sau date istorice, nici cu alea care au o tradiție, o simbolistică, problema e când sunt puse așa, fără noimă. Adică se face o uliță nouă și se-ncep denumirile tembele. Avem Guguștiucilor? N-avem, p-ăsta-l punem! Și zbang ctitoria.

Mai sunt funny schimbările de nume. Adică fosta 23 August de tristă amintire, a devenit Cantacuzino. Ploieșteanu-și bagă picioarele-n denumirile lor și tot 23 August îi zice-n limbajul vorbit. Bine, și autoritatea face pipi pe timpu’ contribuabilului când schimbă un nume de ulicioară și-l obligă p-ăsta la schimbat de buletin.

Io spre exemplu, dacă devin martir sau blogger de renume mondial, nu vreau stradă post mortem. Sau vreau, da’ cu o condiție, să fie după chipu’ și asemănarea mea. Să fie viu colorată, așa, ca la mexicani, la două case să găsești o cârciumă cu terasă, un cinematograf, un teatru, un stadion, să fie cu locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilități și musai senzor de depistat persoanele fără dizabilități care parchează ilegal, să se activeze un terminator și să-i umple lu’ ăla curu’ de șuturi, cel puțin două parcuri de distracție și mă mai gândesc. Cred că vreau un bulevard, să-ncapă toate.

Mă gândeam că modelu’ americănesc, ăla cu străzi numerotate, e mai șmecher. Da’ cum io am o problemă mare cu numerele, de numerele cifre zic, adică dacă-mi comand un taxi e bine să fie cu indicativ 123, sau 111, sau 0 pentru că altfel le uit instantaneu, nici varianta asta nu mă coafează tare. Și mi-a venit în minte Red District din Amsterdam. Acolo te duci cu scop precis, sau rupt de fumat și băut, ca la muzeu, sau să duci un pachet d-acasă unei foste colege de liceu. Da’ e clar cu zona, nu cauți bujii de mașină, pufuleți sau rechizite. Așa e și prin Ploiești. Că tot pomeneam de 23 August, actuala Cantacuzino. Pe strada asta, sunt cred că 70% din magazinele cu piese auto din Ploiești. Aproape că e ca o marcă înregistrată, vrei piese auto, mergi pe 23 August. Nu-i mai simplu să-i spui Piesăriei sau Mecanicescu? Mai e o stradă-n Ploiești, ploieștenii știu ce zic, Găgeni. Pe Găgeni găsești o grămadă de firme de pompe funebre și ploieșteanu’ cu sânge caragielean îi zice sec, bulevardu’ cu răcituri. Acolo sunt și garajele RATP, tomberoanele transportului în comun, tot un fel de răcituri. Poa’ să-i zică La Răcituri că toată lumea știe. Poliția Județeană e pe… nici nu mai știu unde. Ba da, că am gugălit, e pe Vasile Lupu. Exact ce vă spuneam, nu știam pe ce stradă da’ știam unde e Poliția Județeană. Așa tre’ să se numească, strada Poliției și dacă ai treabă la Poliția Municipală, poți să-i zici Cealaltă Poliție. Vrei la restaurant și la beutură, simplu, la nord spre ieșirea din Ploiești sunt toate cârciumile de fiță. Deci, Cârciumilor e mai nimerit, nu Republicii. Și sunt convins că e valabil prin toată țara, vrei murături, găsești stradă dedicată taxelor și impozitelor.  Și în Ploiești începutu’ era bun, pe Stadionului chiar avem stadion.

Apropo de Cârciumilor care e de fapt prelungirea lu’ Republicii. Pe tronsonul ăsta de bulevard găsești o tonă de restaurante cu terase și firma la care lucrez eu. E un semn…

Strada mea cu nume nașpa – 19.04

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top