Avem organe, avem valoare! – 25.04

Avem organe, avem valoare! – 25.04

Avem organe, avem valoare! - 25.04

Am plecat de la un banc adus aminte la cocârțu’ de vineri seara când ne chinuiam să trecem pe sub masă. Apropo, stăteam noi la pileli și vine o prietenă.

– Hai c-o bere și la fată! Gata mă, am rezolvat!

– Ce bre, ce ai rezolvat?

– Veneam spre bere și aveam o apăsare că n-am trecut pe sub masă.

– Păi e simplu, dă shot trei beri una după alta, ia și un cocârț, pici sub masă și te tragem noi.

– Bă n-am văzut așa păcătoși. Veneam spre voi și m-a luat o taximetristă care mă cunoaște de niște ani. M-a-ntrebat dacă am trecut pe sub masă, i-am zis că nu și că mă apasă chestia asta și am avut servicii all inclusive. A oprit pe la biserică, am trecut amândouă regulamentar pe sub masă și apoi m-a adus la cârciumă.

Foarte tare. Mă rog, să revenim. Stăteam noi așa ca moșii ăia de la Muppets și cârcoteam personaje din politică și media. Că ce proști sunt, că-s buni de dat pe trei lei cu tot cu TVA și ne-am adus aminte de bancu’ ăla cu tipa care se uita la televizor la o emisiune care spunea că prețul unui testicul pe piața neagră de organe, e de patru milioane de euro. Și se uita fascinată și plină de idei la bărba-su’ cum dormea dus lângă ea, cu opt milioane de euro la purtător. Și atunci m-a pocnit revelația, nu contează cât de prost ești și din punct de vedere academic ești o nulitate, pe piața de organe ai o valoare și e chiar mare. Ești un card ambulant, o filială de bancă mai de pe la țără așeeeea. Dat fiind că nu găsesc surse oficiale, normal, nu-i nici un www.organeieftine.ro și nici nu caut să nu-mi rămână prin istoric chestii sinonime cu dosar penal, pot doar să scot zăpăceli din mintea mea creață sau din surse neverificate.

Ouțele cotate la bursă

Dacă bancu’ ăla are un sâmbure de adevăr și sâmburele de adevăr e de două, trei milioane de euro, io-mi vând bijuteriile coroanei fără nici un regret. Poate nu ambele, doar o bucată, o să pot să trăiesc mono cowi fără probleme, undeva prin Caraibe. O să-mi iau slipi cu două numere mai mici sau nici p-ăia nu-i schimb dacă merg pe un implant estetic din silicon, plastilină sau orice alt material. Mare șmecherie, dimineața n-o să mă mai scarpin la oo, mă scarpin la ou. Aproape că pot să mă opresc aici, nu mai e nevoie de altă analiză, pentru că dacă azi îți vinzi un ou, mâine-mi zâmbești din cazino… de la Monte Carlo. Să nu mai spuneți la nimeni că dacă se umple OLX-u’ de oo, scade prețu’.

Ce, n-ai doi rinichi?

Chiar așa, poți să trăiești cu unu’ singur. Pe piața de organe, un rinichi costă pe la o sută de mii de euro AICI. Un rinichi d-ăla bunu’, bio, europeano-caucazian. Piața de organe pakistaneză e mai ieftină da’ nici calitatea n-ai. Apropo, am cunoscut pe cineva acu’ mulți ani, care nu făcuse armata pentru că avea trei rinichi, atenție, toți funcționali la capacitate maximă. Adică dacă era cu mine la bere și beam aceeași cantitate de lichid, mergeam la budă fix la fel. De aici rezultă că mie-mi lucrau ambii rinichi, la el lucrau trei rinichi și asta-nseamnă că uzura per bucată de rinichi funcțional era mult mai mică la el. A scăpat și de armată pe tema asta.

Se pot dona rădăcini de fire de păr?

Acu ceva timp mă aflam în Istanbul pe celălalt aeroport mare, are un nume de tipă. Am văzut mulți oameni cu bentițe plușate pe cap, cam ca alea care se foloseau pe vremuri în tenis. Nu pricepeam ce-i cu moda. Apoi m-am prins. Oamenii ăia veneau de la clinica aia faimoasă unde se face transplant de păr și bentițele erau un fel de pansament. Păi are fratilii vostru un păr frumooooos, nu, nu pe cap, acolo-i ca la patinoar, pe piept nu vă gândiți la tâmpenii. Am și pe negru și pe alb, după preferințe. Doritorii o să dispună de o podoabă capilară creață de o să-i întrebe toată lumea „al cui ești tu din Mozambic”. La 50 de euro cenți rădăcina, vin cu pieptu-nainte.

Ficat! Ficaaaat!

Aici nu zic de mine, io nu dau că am nevoie și oricum mi-l fac praf singur. Da’ cică poți să trăiești cu jumătate de ficat. Problema e că te cam limitează medical la chestii cu excese. Acu’… ce să zic, dacă te uiți la preț, adică la ăia 400 de mii de euro, poate să devină tentant. Ba nu, nu merită să ai banii ăia și să stai pe apă plată cu lămâie. Clar, pe ficat nu ne băgăm. La fel și la plămâni. Știu, sunt doi da’ io stau în Ploiești și mai sunt și fumător, nu ne batem joc de clienți.

Inima-i doar una și nu merge dată, la creier nu ne băgăm din același motiv. Mă rog, sunt persoane pe care le-ntâlnesc și-s ferm convins că și-au vândut creierul de mult timp și io-te că-s funcționali. Mintea mi-a rămas tot la ouțele alea.

Acum fără glumă. Vă recomand să vă-nscrieți pe lista donatorilor. Nu se știe niciodată dacă Doamne fere de ceva, măcar faceți un bine la final de drum.

Avem organe, avem valoare! – 25.04

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: