Filarmonica „Paul Constantinescu” – Stagiunea Estivală – 05.07

Filarmonica „Paul Constantinescu” – Stagiunea Estivală – 05.07

Filarmonica "Paul Constantinescu" - Stagiunea Estivală - 05.07

Duminică 03.07, Filarmonica „Paul Constantinescu” – Ploiești a lansat Stagiunea Estivală 2022. Evenimentul se desfășoară preț de două luni, în fiecare duminică începând cu orele 20.00, pe Esplanada Palatului Culturii Ploiești. Filarmonica Ploiești alternează stilurile muzicale aducând un mare plus în calitatea urbei Ploieștilor, închizând fiecare săptămână de vară pe ritmuri de jazz, folclor sau muzică simfonică.

Filarmonica "Paul Constantinescu" - Stagiunea Estivală - 05.07

Apogeul Sezonului Estival 2022 o să fie în perioada 26-28 August, pe terasa clădirii administrative în care funcționează Primăria Ploiești, când se va desfășura a-V-a ediție a  Festivalului JAZZ ON THE ROOFTOP. Pentru bilete AICI.

Stagiunea Estivală a fost deschisă de Ploiești Jazz Trio și pentru aproximativ o oră centrul orașului a fost inundat de muzica lor. Sorin Zlat – pian, Răzvan Cojanu – contrabas și Laurențiu Ștefan – tobe, au încântat și animat asistența. Ca o paranteză, să vedeți ce-nseamnă muzicieni de calitate. După ce echipamentele au fost instalate și concertul a-nceput, noi cei din echipa tehnică și muzicienii depășeam ca număr publicul spectator. După prima melodie, Ploiești Jazz Trio a atras publicul ca un magnet și a umplut scaunele de pe esplanadă în timp record. Deschiderea stagiunii a fost un succes și am pornit cu dreptu’ într-o vară plină cu muzică de calitate oferită de Filarmonica „Paul Constantinescu”.

Tot în această lună, pe 12 Iulie, Filarmonica Ploiești găzduiește concertul Laurei Bretan. Artista va fi acompaniată de Giora Linenberg din Israel, pianist (colaborator al Larei Fabian si a lui Andrea Bocelli), dirijor al Orchestrei Filarmonice din Tel Aviv și producător al albumului “World I See” – albumul de debut al Laurei, încununat cu Discul de Aur, acordat de Universal Music Group. AICI

Teatrul Național București și Filarmonica “Paul Constantinescu” vă invită la JAMES BOND SYMPHONIC NIGHT SHOW, un eveniment marca Țiriac Collection. Alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Ploiești se vor afla soliștii Cezar Ouatu și Alexandra Crăescu. Evenimentul este programat să aibă loc luni, 22 august, de la ora 19.00, în sala “Ion Caramitru” a Teatrului Național București.

Echipa Filarmonica „Paul Constantinescu”, directorul Vlad Mateescu, muzicienii de excepție, colegii din administrativ și echipa tehnică din care fac și eu parte, vă invită la o vară muzicală și vă mulțumește că sunteți alături de noi.

Vă rog share la articol. Pentru o cronică de concert AICI.

Filarmonica „Paul Constantinescu” – Stagiunea Estivală – 05.07

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top