Cavalerii tristei figuri – 04.08
Când eram io-n zaua mea, tânăr roacker cu pletele-mi curgând pe umeri lați, mă-ntorceam spre casă-n creierii dimineții. Eram cu un prieten care avea ceva urme de sânge-n alcool. Ăsta când funcționa total pe alcool devenea filozof fundamentalist practicant. Te studia și-ți găsea el o problemă care necesita câteva ore de pălăvrăgeală și-ți făcea creierii terci. Urcăm în tramvai și lu’ ăsta-i pică pe un nene cătrănit care pleca la muncă. De-nțeles omu’, pleca la muncă dimineața devreme, duminica și după moacă sigur avea trei rate la bancă. Se mai uită el prin tramvai și-n afară de noi care ne-ntorceam de la un chef, supărare mare pe toată populația prezentă. Și a-nceput tratamentu’ de grup cu ce-s „fețele astea plouate, viața merită trăită, că mâine luni și să vedeți ce bine o să fie că o să vă-ncadrați în procentul ăla infim de români veseli lunea pentru că lucrați duminica și luni e liber”, chestii motivaționale de-l încingeau oamenii dacă nu-l potoleam. Mi-am adus aminte de fază și mă gândeam care-i fața cea mai tristă dintre fețele triste din Tristenia. Nu mă refer la tristețea aia de durere de măsea sau alte chestii viațașe, la aia direct proporțională cu alinierea planetelor și zilele de cacao. Ce te-ar face să apreciezi Domestosu-n cafeaua de dimineață, funia în jurul gâtului în loc de cravată și să nu mai aștepți lansarea la Avatar 2. Hai să vedem care-i amăreala maximă.
Tristețea de a treia zi de la salariu
Te ia după ce ți-ai plătit ratele la bănci, întreținerea și te-ai huzurit cu o shaorma cu de toate și o seară de cârciumă. Partea proastă e că durează mult, aproape o lună și se risipește cu o zi înainte să-ți încasezi iar leafa. Antidot: nea’ Jiji Becali o mai avea fete nemăritate?
Tristețea de luni
Acu’ a fost vineri, ți-ai deschis o bere, ai luat o gură din ea, ai clipit de două ori și s-a făcut luni. Jalea asta apare cu primul apel de trezire al telefonului, ține cam toată ziua de luni și de cele mai multe ori se extinde pe marți. Că ceasuri rele, că marți e câh, creierul nostru e setat pe amăreală și asta e. Antidot: Zuchi vrea să-nfieze un copil?
Tristețea ultimei nopți de concediu, întâia zi de muncă
Ai păpat concediu’, contul bancar e secat total și singura oază de relaxare o mai ai pe la Crăciun sau stai la mâna parlamentarilor să mai pună pe listă o sărbătoare legală care să nu pice-n weekend. Ai un chef de tăiat venele regulamentar, pe lung. Din punctul tău de vedere toate zilele care au mai rămas din an sunt total inutile și ratate cu brio. Și dacă prima zi de muncă pică lunea, tristețea e și mai șmecheră și la pătrat. Recomand terminarea concediului într-o zi de miercuri. O mai zgudui joi, mai freci cotoiu’ vineri, vine weekendu’ și-ți mai refaci zenu’. Luni e doar tristețea de luni, n-o mai ai p-aia de final de vacanță. Antidot: Elon Musk are frați? Vrea?
După cum vedeți toate tristețile fără izvor medical sunt legate de muncă. Bine a zis cine a zis că munca-i pentru tractoare. Și totuși, care-i fața cea mai tristă dintre toate? Vă spui io, trebuie făcut un cumul și avem rezultatul.
Fața cea mai tristă a avut-o un ploieștean care a-nceput munca luni pe 1 august, după ce și-a spânzurat toate zilele de concediu de pe 2022, a aflat că s-a scumpit băutura și țigările și cel mai important, a rămas fără apă caldă pentru, citez din anunț, „minim 30 de zile”. Exact, tristețea ține minim trei zeci de zile, se amplifică-n zilele de luni și la trei zile după leafă. Sunt legende cu ploieșteni care și-au fixat vacanța și au fugit din oraș exact când s-a produs fenomenu’. Antidot: centrală de apartament.
Stați liniștiți bucureșteni, nu-l vrem pe Nicușor Dan să ne dea lavă la robinete. Le preferăm p-alea, citez iar, „minim 30 de zile”.