Cocârțlandia – 18.03

Cocârțlandia – 18.03

Cocârțlandia - 19.03

Până o să apuc io să vă spui cum Scoția e mai șmecheră ca Anglia, chestie pe care o s-o narez probabil după ce gătesc concediu ca să fie narațiunea cu impresia completă, tre’ să vă zic despre ziua doi petrecută după ziua unu care a fost de acomodare. Am ajuns în Inverness. Oraș frumos, cam plângăcios cu reprize de ploaie măruntă da’ ne durea la bașcheți că șeruisem o sticlă de cocârț pe drum. Și ne mai durea pe la burtici că se instalase o foame de zile mari. Inițial am zis să facem grătar grație unei cazări super-mega frumoasă, d-aia la casă tipic zonei, cu curte și logic, grătar. Asta presupunea o-ntârziere de încă o oră și mai bine hai la cârciumă că așa susținem economia locală.

După ce ne-am coit noi prin centru și ne-am zgâit prin vitrinele restaurantelor, am ales Johnny Foxes – Pub & Restaurant pentru că-ncepea cu Pub și se potrivea perfect pe profilu’ găștii. Dă-i cu bere, cu cocârț, am luat o vituță să văz dacă se apropie de prietena mea vaca texană. Nu prea, adică se vedea că-s verișoare da’ tot texana-i mă-sa. Am gustat din toate farfuriile și papa foarte bun la cârciuma asta. Hai să ne tirăm că poate mai trântim și ceva pe grătaru’ pe care-l pomenisem inițial în plan, plus că ne mai aștepta acasă o sticlă de cocârț.

Prima care a ieșit din bar a fost R că-i mai pe baterii longlife și noi ceilalți suntem mai moșcăiți de fel, mai ales acu’ cu burticile la capacitate maximă. Când am ieșit într-un final și noi că nu ne mai dădeam duși din cârciumă, R se-ntreținea cu un tătăiță respectabil. Și din bla, bla în bla, bla, aflăm că-l cheamă Don, adică Donald da’ nu s-a riscat să-și spuie numele complet pentru că ne apucam sigur de glume gen „nice to meet you sir, my name is Mickey Mouse”, și cel mai important e că era chiar patronu’ la cârciumă și șefu’ la bani. Nea Caisă ar fi vrut să agațe ceva și slavă zeilor că a pus ochiu’ pe R a noastră, adică aia sociabilă dintre grațiile grupului nostru pentru că dacă se dădea la A sau la fosta mea prietenă, actuala nevastă, probabil că-l găseam bătut și ajungeam pe la poliție să dăm cu subsemnatu’, plus că pierdeam o experiență de zile mari.

333708598 167066679118151 4215663244282374415 n

Omu’ s-a cam întristat când a văzut că-i cu soțu’ din dotare și-nconjurată de gașcă de șapte războinici da’ n-a avut de ales, a continuat cu socializarea. Și de unde sunteți, ai cui sunteți din România, ce-nvârtiți p-acolo… și vă place cocârțu’? Bre, ce vorbă-i asta? Cum adică dacă ne place cocârțu’!? Am fost înțărcați cu cocârț! Numele meu de scenă e CocârțMan! Păi hai să vă ducă fratilii vostru scoțian și patron de cârciumă la bar să vă arate chestii. Și am intrat înapoi în cârciumă. Io din start am zis că e o idee proastă să plecăm. Angajații beleau ochii la noi că tocmai ce ne pupasem de adio bre. Mergem la bar, Don se bagă după tejghea, își suflecă manșetele de la cămașă și apucă trei sticle de cocârț și nouă pahare.

333520581 517450023684191 4828917883664584911 n

Hai că primu-i d-ăla din valea X unde nu bate soarele și e mai aspru cu draci pe varză, al doilea e afumat și bla, bla… mie ăsta mi-a plăcut, și cocârțu’ trei e preferatu’ lui. Bă, pe bune, chiar era mă-sa și mai ușurel, mai băubil și de dameze. Totul moca ca să nu mai zică nimeni că scoțienii-s zgârciți. Bine, ne și aștepta mai pe seară la băute că abia dăduse drumu’ la treabă și bețivii autentici apar după orele 22. Noi am spus frumos săru’ mâna pentru masă, săru’ mâna pentru lecție, apropo, știți să beți cocârț? Știți pe dracu’ ghem, habar n-aveți vă spui io. O să vă povestesc cum stă treaba, ideal ar fi live la cârciumă cu demonstrație practică. Veselie maximă, Don al nostru posesor de două baruri, singur cuc pe lume și deja-i făceam lipeala cu sor-mea.

Am plecat d-acolo după ce io am avut doze duble că nevasta din dotare s-a lăsat de băutură și a trebuit să mă sacrific. Plus că știe lecția, nu refuză nimic și-mi pasează paharele pe sub masă. Am ajuns la supermarket să ne luăm ceva la pachet. Aveam deja o sticlă de cocârț acasă care ne aștepta s-o dezvirginăm. La magazin cocârț pe modele, culori, cu cranii, cu nume de nepronunțat, de toate pentru toți.

333818356 3345805982304372 1183251930914936742 n 333370194 959423268519068 3157716704317889121 n

N-am luat că aveam acasă… de parcă cerea de mâncare o sticlă-n plus. Și am ajuns acasă unde… CANCI COCÂRȚ! Am pierdut o sticlă de cocârț. Ori am lăsat-o la cazarea din prima zi ori… am băut-o și nu mai știm… și asta-i o variantă. Oricum eram spre mucificați după degustarea lu’ Don da’ n-aveam lumina stinsă de tot și parcă abia băgasem a doua. Noroc cu un prieten că a luat o sticlă de Remy Martin așeeeea… pentru de dimineață și am amestecat puțin la lichide.

Deci atenție mare, dacă ajungeți p-aciulea prin Inverness căutați cârciuma și pe Don. Spune-i că te-a trimis fratilii lui din Românica să-ți spuie cum e cu cocârțu’.

Apropo, io-te paradis.

333585222 157300787223311 8669846111917139077 n

Tot despre călătorii și alcool AICI.

Cocârțlandia – 18.03

 

 

1 thought on “Cocârțlandia – 18.03”

  1. Pingback: Cum Să-ți Iei Bătaie - 04.05 - Piuituri

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top