Astrele, ursitoarele și provideru de telefonie mobilă – 20.01
Habar nu aveam cum și pe ce lume trăiesc, habar nu aveam că nu-i așeeeea simplu, totul de la semnul zodiacal și până la afinitățile muzicale, de la născare până la scăldătoare și mult după, de la atracția pământului și piticii de pe creierași, totul este stabilit clar, cu sens și miez consistent de către… soartă, viață… astre… cineva. Se făcea, într-o dimineață devreme, că stăteam liniștito-buimac în locul ăla unde și regele merge singur. Acu’ fără glumă da’ cele mai bune idei, decizii și zen refăcut, cam în zona aia se înfiripă toate. Hai recunoașteți că nu-i de rușine. Deja înjuram în gând că nu găsesc pixul și integrama din fața mea nu avea sens și nu-mi umplea timpul petrecut. Stați așa că am găsit o revista… nu, nu dăm nume că nu-i frumos, oricum, o publicație pentru femei. Pierdut prin articole cu metode de slăbit și rețete de „poale-n brâu”, mi-a atras atenția un articol dodoloț ce se lăfăia pe doua pagini cu scris mărunt.
Am crezut că nu vad bine… am recitit pe litere și fără nici un dubiu am aflat cât de norocos e numărul meu de telefon. Mai copii, atenție mare, când se pun pe axe astrele și vin ursitoarele alea trei, doua bune și una rea ca-n poveste, nu vin singure, o să observați un nene la costum cu o oferta MEGA cu de toate ca shaorma. Cântărește din ochi pruncul și după o analiza amănunțită i se alocă un număr de telefon norocos sau mai puțin norocos. Atenție mare la contract că poa’ sa fie din start un număr ghinionist și plătești doi ani de te ustură și-n… undeva. E un calcul prestat la ultimele patru cifre, se adună, se scad se pe naiba să le ia, și-n final după radicali și alte operațiuni matematice, rezultă alt număr pe care-l cauți într-un tabel unde-ți zice dacă ai telefon cu stea în frunte sau de cacao. Ce contează marca telefonului și că tu te-ai spetit un an de rate să-l achiziționezi, n-ai număr norocos, ești praf.
În urma experienței matinale am aflat ca nenorocitu’ de număr de telefon pe care-l dețin, n-are noroc de bani, în dragoste eșuează lamentabil de câteva ori, în rest e perfect câștigător. Deja mă gândesc să-i reclam p-ăștia de la Voda… iar nu dăm nume că nu-i frumos, că mi-au dat numărul ăsta mediocru.
Aștept cu nerăbdare articolul „Cât de norocoasă e suma de la întreținere pe luna ianuarie” sau „Spune-mi unde stai să-ți zic cât de norocos e numărul aferent sumei impozitului pe 2022” etc… etc… etc.
Nu știu de ce, da-mi vin în minte cuvintele unui clasic încă în viață, Nea’ Nelu Iliescu, alea cu pierdutu’ unei bune ocazii de a tăcea. O pot extinde cu „ați pierdut o buna ocazie de a nu scrie”. Decât să aberezi și să bați câmpii fără grație, mai bine faci o pagina sau doua pentru colorat. De revista-n cauză zic acu’… nu de mine că eu sunt haios chiar dacă bat câmpii, nu? Io-i bat, da’ o fac cu grație.
Pingback: Ceasu', Dinții, Aparatu' Foto și Pompa Lu' Sor-mea - 08.04 - Piuituri