ZooM asupra unei vieți normale – 22 Mai 2021
Constrânși de restricții, proaspeți ieșiți din sezonul rece, cu dor de socializare și de muzică live, sâmbătă seară am avut parte de o deschidere de manual spre o viață normală. Concert ZooM, live în grădina Rock Cafe. Noi ne-am reluat locul la mese, ei pe scenă, pentru că acolo le șade bine, și ce bine ne-a fost la toți.
Parcă planetele s-au aliniat special pentru noi. Cu 24 de ore înainte de eveniment, Ploieștiul intrase-n scenariul verde pe harta națională a Covidului. După o săptămână ploioasă, a venit sâmbăta cu temperaturi excelente, timp frumos, perfect pentru o prestație live afară-n aer liber. Momentul concertului a coincis cu finala Cupei României de pe stadionul Ilie Oană, adică am putut să umblăm la volum fără probleme că facem concurență stadionului aflat la o aruncătură de băț, pe scena decibelilor din eterul ploieștean.
Din punctul meu de vedere, trupa ZooM este perfectă pentru debutul noului sezon cald și sperăm noi, plin de concerte. Au ei șarmul ăla ploieștean, cu muzica bună și pentru toată lumea, care n-are cum să nu placă și n-ai cum să dai greși. Este cartea câștigătoare pentru toți, de la organizatorul concertului și până la clientul terasei, indiferent de orientările muzicale ale acestora.
Trupa ZooM are o combinație muzicală inspirată de jazz, cafe concert, ritmuri de swing și melodii românești mai vechi, aduse în prezent de sunet și interpretare.
Andrei Frîncu – ZooM pe bass, contrabass… în general răspunzător de sunetele joase și ritm
Cristian Duca – ZooM pe clape
Leonard Stoica – ZooM pe 50% din tobele trupei
„Bine Relu!!!” Despa – ZooM pe celelalte 50% din instrumentele cu bătaie
Lăcrămioara Bradoschi – ZooM cu vocea-n sufletele noastre
Anamaria Simion – ZooM cu voce în upgradele trupei
Nu-s o somitate-n muzică, nici cine știe ce experiență în organizat concerte nu am, dar vă spun cu mâna pe inimă că sâmbătă seară, trupa ZooM cu complicitatea publicului, a făcut un show de zece WOW-uri cu felicitări și mereu o să ne aducem aminte de „ZooM live, primu’ din 2021”. Ritm și dans, bere și cântat, focuri de artificii n-am avut da’ a suplimentat trupa cu două bisuri și ne-am scos mult mai bine.
Plusurile de mare efect din 2021, sunt: primo, prezența Anamariei care-și împletește frumos vocea și o completează pe Lăcrămioara, secundo, apariția instrumentelor neconvenționale. V-am spus că nu-s somitate-n materie de muzică, o să-i spun simplu, nai din sticle. E o chestie deșteptă pentru artiști consacrați în instrumente clasice.
Mulțumiri publicului care a răspuns prezent chemării noastre, rezervările au fost onorate și am avut ocupate toate locurile disponibile. Mulțumim albinuțelor de la Rock Cafe care ne-au servit cu pileală și papa bun, că ne-au dat posibilitatea să participăm la un astfel de eveniment. Să nu-i uit p-ăia mici și veseli, grupa mică din Rock Cafe, tineret mândria țării, că au încins dansurile în fața scenei. Ne-au dat nouă și trupei un suflu tineresc, vesel și energizant.
Sâmbătă seară am uitat de pandemie, de toată implicația ei asupra vieților noastre. Sâmbătă am fost noi, noi cei autentici din 2019, au fost prietenii nostri, trupa ZooM și Rock Cafe. Rețetă simplă și de mare efect. Mulțumim ZooM pentru o seară perfectă.
Pentru format păreri, aveți AICI poze.
ZooM asupra unei vieți normale – 22 Mai 2021
Pingback: Gili Barbu - Live La Rock Cafe - 27.06 - Piuituri
Pingback: Florin Camen - Live La Rock Cafe - 11.05 - Piuituri
Pingback: ZooM Garnisit Cu Gașca Faină De Artiști - 25.07 - Piuituri