Campionat Bacara – 1 August

Campionat Bacara – 1 August

Zaruri1

Campionat Bacara la Rock Cafe – Începuturi.

Legenda spune că pe meleagurile Rock Cafe, nu se știa, nu se juca și nu se nimic care să semene cu jocul de Bacara. Atunci un vizionar, eminența materiei cenușie de pe creierași, a văzut oportunitatea locației și potențialul ei vis-a-vis de chestii eliberatoare din plictiseală, și a adus jocul pe terasă.

Vizionarul sexos, bărbat bine cu forme rubensiene, geniul ideilor crețe și părăsit de lăudători, sunt eu. Și am creat un monstru. A fost suficient să-nvăț pe cine trebuie și d-atunci, în aproximativ două săptămâni, 90% din gașca Rock Cafe a fost infectată de Bacara. Mama pizzelor, regina bucătăriei Rock Cafe, s-a ocupat și preocupat de-n timp record, a reușit să strângă discipoli bacaragii. AICI

De aici a mai fost un pas până la organizarea primului Campionat Bacara din Ploiești. Sau cel puțin n-am mai auzit să se mai fi organizat ceva asemănător.

Normal, la noi e cu cântec și peripeții. Ne-am hotărât relativ repede, adică undeva pe marțea trecută, să-l punem duminică pe 1 August. Dacă tot facem, hai să fie treabă bună, adică premii, medalii, cupă, tot ce trebuie pentru o competiție.

Timp scurt, trebuia să punem evenimentul pe facebook, maxim de ce mi-a trecut prin cap au fost cuvintele „babarosan”, o combinație între babaroase și barosan, să sugereze campion la zaruri, o variantă mai de cartier așeeeea. Ei bine, firma care ne-a inscripționat cupa și medaliile, a considerat că suntem bâlbâiți bătuți de soare-n cap, și a ieșit „Barosanu’ de la Rock Cafe”. Mai manelist d-atât, chiar că nu se putea.

Campionat Bacara - 1 August

Asta e, ne-am râs, pentru că altceva n-aveam de făcut, și am dat drumu’ la zaruri. Recunosc cu mâna pe inimă, ne-am ales cel mai prost moment din zi, adică duminică la 15.00, exact atunci când arde soarele mai tare. Am dat pe răcire interioară forțată cu bere rece, până am văzut mai multe puncte pe zaruri.

N-am fost mulți, da’ inimoși. Am organizat grupele prin tragere la sorți, am poziționat strategic trei mese, câștigătorii meselor intrau în Bacara finală, și ocupanții locurilor doi de la fiecare grupă, au avut șansa de un joc suplimentar de calificare. Câștigătorul acestei runde a mers în jocul final.

Partide frumoase, disputate aprig, mai o-njurătură la zar, mai un „hai noroc” și zăngănit de sticle, am ajuns în partida finală.

DSC06772

Finala a fost disputată de doi începători, o concurentă deja expertă-n Bacara, și master jedi, adică eu. Ei bine, ăștia mici și-ncepători, ne-au dat cu zaru-n mufă.

Primul loc a fost adjudecat de Ionuț „Shumi”, care a jucat pentru prima dată acest joc, da’ cu baftă la zar și tablagiu rasat.

Campionat Bacara - 1 August

Locul doi a fost ocupat de Ioana „Guriță”, jucătoare cu ștate vechi în branșă.

Campionat Bacara - 1 August

Locul trei, aducătorul jocului, stăpânul zarurilor, primul pe numele lui, Cătulescu „Piuituri”.

Campionat Bacara - 1 August

Normal că am avut festivitate de premiere, cu podium ad-hoc, imn intonat în boxe, regulamentar și corespunzător.

DSC06754

Album foto complet AICI

E clar, avem nevoie de continuitate și ne gândim deja la ediția numărul doi.

Mulțumim pentru participare: Piratu’, Ioana, Doina, Aluna, Ionuț, Ramona, gemenele noastre artiste Mihaela&Gabriela AICI, Teo cea mai mică participantă, PacaMan și Mihai menestrelu’. Ieri, toți am câștigat. Hai că a fost o duminică râzăreață.

Campionat Bacara – 1 August

1 thought on “Campionat Bacara – 1 August”

  1. Pingback: Cu Chenzina La Monte Carlo - 06.03 - Piuituri

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top