Săptămâna patimilor… mele – 07.05

Săptămâna-ncepe cu luni, logic. Mai există o logică cu săptămâna-ncepe de duminică. Că-i de duminică sau de luni, dacă-ncepe prost, se termină și mai prost. Hai să zicem că săptămâna asta a-nceput duminică când am avut eu primul hint de cacao. Mă deplasam regulamentar cu mașina din dotare, Sherman pentru prieteni, pe direcția Ploiești – Băicoi mă scuzați, și pe la… nu mai știu unde, Sherman s-a supărat brusc. Glu, glu, bâl, bâl, câr, câr, mama lui că cam așa făcea de abia m-am târât până acasă. Sună un prieten, povestește, morți, râniți, luni îl duc la doctor.

Să zicem că săptămâna a-nceput de luni. L-am dus pe Sherman la doctor și am așteptam îngrijorat la telefon de ziceai că-mi naște mașina și așteptam să văz ce e, Lăstun sau Dacia Spring. M-a sunat dom’ doftor să-mi spună că nu știe cum, cumva, știți că io-s special, am luat apă la bobine, bujii, pentru fete, la chestii scumpe. M-am gândit în fel și chip cum am reușit performanța pentru că e aproape imposibil să ajungă apa acolo. Am zis aproape imposibil pentru că se poate turna cu o cănuță-n capu’ bujiei, pe bobină, sau ca la mine prin cauze neelucidate, da’ s-a-ntâmplat. Dacă tot a ajuns acolo, zic hai să-i fac și revizia că se face anu’. Piese auto adunate, suma totală nouă sute și, hai să rotunjesc la mia de lei. Pe care le-am bău… plătit.

Marți e de cacao. Chemat la doftor, curățat p-acolo, schimbat buții, bobine și pus un tester, 650 de laienși. Da, exact, pe lângă mia aia și nici măcar n-am făcut revizia aia cu ulei și filtre pentru că tre’ să mai merg cu Sherman să văz dacă mai face urât, mă mai duc la un tester după 500 de km, altă sută juma’ și apoi vedem cât e revizia. Am uitat să vă zic, duminică seara, total fără motiv, mi s-a umflat o gingie, acu’ a stat. Cică de la curent, io cred că de la draci.

Miercuri și joi am avut o tonă de tâmpiți la muncă. Joi seara m-am scos cu un concert la Rock Cafe, Florin Paul Camen ne-a cântat și încântat cu un repertoriu de excepție, o să fac un articol pe temă mai ales că am avut onoarea să fac pe fotografu’.

Vineri a fost apogeul. Io merg pe jos la muncă, în mintea mea am o chestie că scap de burtă și o să am picioru’ frumos. Vineri diminață, teoretic sfârșit de săptămână de muncă, m-am gândit io că mai bine plec cu mașina poate mai pun ceva la ăia 500 de km de test. Am ieșit din parcare, M-AM ASIGURAT, era un nene departe, m-a văzut, io mă poziționasem pe direcția de mers și el s-a gândit că mai bine mă depășește pe contra sens. Nimic wow, numa’ că pe banda aia chiar se circula din contrasens. El să se bage înapoi, s-a băgat numa’ că-n înapoiu’ lui eram io. Rezultat: bară față și aripă stânga față.

Nu vreți să știți ce pluțe mi-am băgat, acu-mi pare rău, omu’ a ieșit din mașină cu toate scuzele din lume și vorba aia, chiar se-ntâmplă. Prostește rău de tot, da’ se-ntâmplă. Frustrant e altceva. Io tre’ să dosar de daună, tre’ să service, tre’ să draci pe varză, el n-are nimic la mașină. Dacă pleca nici nu-l puteam acuza de ceva. M-a lovit cumva cu cauciucu’, cu pragu’ sau cu forța fie cu el de cavaler jedi.

Acum când scriu aceste rânduri e vineri, aproape de final de program și de săptămâna mă-sii de muncă. Adică joc la tragere de timp, sunt într-un colț, râd nervos și tresar la orice apel telefonic. Da-s bine… falimentar, da’ bine.