Educația sexuală romanian style – 24.06
Educația sexuală-n Românica are mari probleme. Prima problemă constă fix în denumire. Cuvântul „educația” care la noi e ceva abstract de SF utopic și cuvântul „sexuală”, care mai degrabă are conotație de „perversu’ dreacu’ care ești tu”, decât sens științific desprins din DEX. Împreună-s naiba gol, cu ptiu, ptiu, ptiu, trei scuipici însoțiți de trei cruci și tradiționalu’ „Doamne fere!!!”.
Cea mai mare problemă a educației sexuale în România, este faptul că trebuie implementată pe o generație mult mai destupată la căpăcică și mai liberală din punct de vedere sexual, cu acces la internet și la tot PornHub-u’ din lume, de către o generație autodidactă-n comunism, needucată sexual, diletantă-n capitolele sexualității, care n-a avut parte de cursuri pe temă și a învățat lăutărește cum stă treaba cu sexuțu’.
Personal n-am avut parte de o discuție cu ai mei, care măcar să aducă puțin cu educația sexuală. Totul se rezuma la „cum stai cu gagicile”, la „ai prezervative, da?” când plecam la mare și cam atât. Vă imaginați că nu mă recomandă nimic pentru un post la o catedră, să le explic eu la ăștia mici cum stă treaba cu perpetuarea speciei. Și fix așa-i toată lumea care trebuie să legifereze, să elaboreze reguli de aplicare ale legilor și să predea această materie care-n ultimii ani a devenit o necesitate.
Aud tot felu’ de discuții, că tre’ făcută mai pe mov, că-i mai bine să nu acum, că PSD blochează, că-i urât spus educația sexuală, să-i zicem igiena cucului, practic parlamentarii și instituțiile de resort, fac ce fac ei cel mai bine, distrug orice speranță de a mișca lucrurile-n spre bine pe această temă.
Partea și mai proastă e că nici noi, muritorii de rând, nu prea avem o poziție fermă față de acestă provocare. Am auzit că-i bine să se elaboreze manuale pe etnii, că la romi e într-un fel, la turci altfel, zici că avem ritualuri de-mperechere și procedurile cronologice nu-s tot alea cu prăjitură, cinema, un bairam cu melodii lente, primul sărut și apoi vorbim de coțăială. În ritmu’ ăsta o să avem noi o lege fezabilă, a doua zi după sfârșitul lumii.
Io-ntreb ca mineru’ ieșit din șut, bă da de ce tre’ să inventăm noi roata? Io-s ferm convins că-s niște băieți deștepți mai pe la nord-vest, parte din organizații deștepte, să le intitulăm generic ministere de sănătate și-nvățământ, care au deja proceduri și manuale de pe vremea când noi umflam prezervativele crezând că-s baloane. Să se facă dracu’ o comisie de oameni destupați la bilă, care să vază ce pana mea au elaborat ăia de-nvață puștimea cu sexuțu’, adaptezi ce-i de adaptat la particularitățile românești și dai drumu’ la educația sexuală.
Și revin la marea problemă. Hai că legea se dă, hai că se fac și reguli de aplicare, da’ de unde facem rost de profesori care să stăpânească materia. Că dacă la ora pentru educația sexuală facem română că diriga-i de română, contemporană cu Iliescu și oricum nu se ocupă ea de toate prostiile. Adică avem lege, avem valoare, da’ diriga-i cea mai tare și o doare-n prepuț de ce vrem noi, de ce trebuie musai făcut și că în anumite zone rurale, un pumn între felinarele fetei reprezintă invitație la amor cu preludiu cu tot.
Poate că diriga e fezabilă și de generație recentă, da’ nu poate să predea așa ceva din diverse motive. Ori apropierea de vârsta învățăceilor, sau poate o reținere pe bază de trac pudic, cine știe, e ceva acolo care nu se leagă. Cum facem atunci? Ajungem la o nouă materie și o catedră nouă? La care apropo, se obține diploma unde? Știe cineva ce mai face Alina Plugaru? Că poate e între job-uri și e interesantă să depună o casetă video… scuze, un CV.
E clar că educația sexuală trebuie începută cam de pe la clasa a4a, zic și io, cu un manual de igienă și o prezentare generală, care va evolua în funcție de vârsta copilului.
Cam grele, zic, da’ mă repet, nu trebuie să inventăm noi roata.
Și în sfârșit ultima problemă pe care o are educația sexuală, Biserica Ortodoxă Română. E clar că din punctul lor de vedere și-a băgat dracu’… coada, ce credeați că scriu, ha? Că destrăbălare, desfrânare, să rămânem la barză, viezure, mânz și terminați cu frecatu’ pistilului verzei că-i de rușine. Ei nu-s născuți pui vii, pur și simplu s-au pogorât printre noi, direct în sutanele de popi. Mai ales feblețea mea, ȘPȚCREP Teodosie de pe litoral.
Un lucru e cert, faceți dracu’ ceva bun mai repede că deja am citit despre o bunică de 23 de ani. AICI
Io-te colea manual de educație sexuală de la Silviu Iliuță.
Pingback: BOR-bim Să N-adormim - 25.06 - Piuituri
Pingback: Cu Finalizare - Fără Finalizare = ? - 04.07 - Piuituri
Pingback: Drogu' în Spațiu' Mioritic - 31.07 - Piuituri
Pingback: Sexuț Cu Animăluț - 10.11 - Piuituri